O noua investitie la Spitalul ”ELENA BELDIMAN” Barlad

0
112

Cele trei lifturi care asigură transportarea de la un etaj la altul a pacienților imobilizați sau cu dificultăți locomotorii, internați sau aflați la investigații în cadrul Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” Bârlad vor fi înlocuite pentru prima dată în cei 52 de ani de când unitatea a fost inaugurată.

Primul lift a ajuns la spital în cursul zilelor trecute, urmând a fi asamblat și dat în folosință în zilele următoare.

Lifturile vor fi montate pe rând, pentru a nu lăsa spitalul fără acces între etaje, ceea ce ar reprezenta o mare problemă mai ales pentru pacienții supuși intervențiilor chirurgicale, a celor care intră la ATI și, în general, pentru toți cei pentru care transportarea pe scări le-ar putea pune viața sau sănătatea în pericol.

Investiția se face cu bani de la bugetul local, suma alocată fiind de 500.000 de lei.

”Înlocuirea lifturilor după mai bine de o jumătate de secol de utilizare zilnică s-a impus cu atât mai mult cu cât cheltuielile cu întreținerea, dar mai ales cu reparațiile repetate, erau o problemă pentru bugetul orașului. Cel mai mult a cântărit, însă, faptul că defecțiunile tot mai dese puneau în pericol pacienții cu urgențe, pentru salvarea cărora orice minut contează. Nici nu mă pot gândi la nenorocirea pe care ar fi presupus-o blocarea liftului având în interior un pacient la limita dintre viață și moarte. Acest risc devenise o certitudine. Investiția face parte dintr-o serie continuă pe care am început-o în 2016. Mai ales în acest an, investițiile au fost extrem de importante, axate în special pe zonele de confort și funcționalitate”, a declarat primarul Dumitru Boroș.