A dat norocul peste o octogenara din statul american New York. Femeia in varsta de 82 de ani a castigat 7 milioane de dolari la loterie. Batranica a cumparat un bilet razuibil si nu i-a venit sa creada cand a vazut ca era castigator.
La fel de fericite sunt si rudele ei, pentru ca norocoasa bunica planuieste sa-si imparta averea cu familia.
Marilyn Looney a venit sa-si sarbatoreasca averea recent castigata la magazinul de unde a cumparat biletul norocos. Povesteste ca nici ei si nici vanzatorului nu i-a venit sa creada suma inscrisa pe tichet.
Castigatoarea este bolnava de cancer, iar sotul ei este la un azil de batrani, asa ca femeia va folosi o parte din bani pentru a plati tratamente medicale mai bune. Isi va indeplini insa si o dorinta mai „conventionala”.
„Poate vom merge la DisneyWorld cu familia”, a spus ea. In plus, si-a asigurat rudele ca le va plati toate datoriile si va pune bani deoparte pentru taxele de facultate ale nepotilor.