Oficial american din zona apărării: Rusia a folosit rachete de croazieră în atacul de lângă granița Poloniei

0
60

Rusia a efectuat duminică atacul său împotriva bazei militare ucrainene din regiunea Lviv utilizând rachete de croazieră ce au fost lansate din spaţiul aerian rusesc de bombardiere cu rază lungă de acţiune, a declarat luni un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters.

"A fost un atac aerian cu rachete de croazieră – şi aş spune că peste 20 de rachete de croazieră – care a avariat cel puţin şapte structuri", a declarat responsabilul american, sub rezerva anonimatului, potrivit AFP.

"Noi considerăm că toate aceste rachete de croazieră aer-sol au fost lansate de bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune din spaţiul aerian rus, nu din spaţiul aerian ucrainean", a spus el, văzând în aceasta o dovadă că instituirea unei zone de excludere aeriană nu este un panaceu.

"Pentru cei care susţin necesitatea instituirii unei zone de excludere aeriană, acesta este un exemplu de ce aşa ceva nu ar avea niciun efect", a adăugat oficialul american, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni din nou NATO să stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra ţării sale.

Responsabilul citat, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a afirmat că atacul asupra Centrului internaţional pentru menţinerea păcii şi securităţii din Iavoriv, la numai 20-25 km distanţă de frontiera cu Polonia, ţară membră NATO, nu va afecta efortul Occidentului de aprovizionare cu arme şi muniţii a Ucrainei.

Acelaşi oficial de la Washington a declarat că nu există trupe americane, contractori sau personal civil al guvernului american la această bază, situată la circa 40 km nord-vest de Lviv.

COntinuarea pe stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.