Numărul turiştilor internaţionali s-a dublat anul trecut şi în 2023 ar urma să se apropie de nivelul la care era înaintea pandemiei de COVID-19, graţie ridicării restricţiilor sanitare, în special în China, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO), transmite AFP.
Potrivit acestei agenţii ONU cu sediul la Madrid, "peste 900 de milioane de turişti au călătorit internaţional în 2022, dublu faţă de numărul înregistrat în 2021, dar în continuare la 63% din nivelul înregistrat în 2019", a precizat UNWTO într-un comunicat de presă.
Chiar dacă fiecare regiune a globului a înregistrat o creştere a numărului de turişti internaţionali, cel mai mare avans a fost înregistrat în Orientul Mijlociu, unde sosirile de turişti străini au ajuns la 83% din nivelul pre-pandemie, în timp ce în Europa au ajuns la 80% din nivelul pre-pandemie, regiunea înregistrând un număr total de 585 de milioane de vizitatori, potrivit Agerpres.
În schimb, în regiunea Asia-Pacific, sosirile de turişti internaţionali au ajuns la doar 23% din nivelul pre-pandemie, din cauza menţinerii celor mai dure restricţii sanitare vis-a-vis de Covid, în special în China.
"Un nou an aduce noi motive de optimism pentru turismul global. UNWTO se aşteaptă la un an puternic pentru sector, în pofida unor diverse provocări precum situaţia economică şi continuarea incertitudinii geopolitice", a spus secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili.
Potrivit agenţiei, revenirea turismului ar urma să se accelereze în 2023, în special graţie ridicării restricţiilor sanitare în China, după trei ani de politică 'zero-Covid'. Astfel, sosirile de turişti ar urma să ajungă "între 80% şi 95% din nivelul pre-pandemie", o cifră care depinde de ritmul relansării din Asia şi de evoluţia războiului din Ucraina. "În Europa şi Orientul Mijlociu este posibil chiar să revină la nivelul pre-Covid", se precizează în comunicatul UNWTO.