”Ne trezim cu tumori și nu știm de unde au venit. Aşa au venit: din ce vorbim, ce gândim, ce simţim şi ce facem”, își începe discursul celebrul profesor neurolog și cercetător Dumitru Constantin Dulcan. Suntem ceea ce gândim. Și suntem ceea ce mâncăm.
În menținerea unei stări bune de sănătate, alimentația joacă un rol capital, esențial. Iar profesorul Dulcan indică fără dubii pe marii dușmani, ”ucigașii albi” ai sistemului imunitar.
Doza zilnică de otravă
Din punctul său de vedere, reputatul neurolog e categoric: sunt trei prafuri albe, otrăvitoare pentru sănătatea noastru. Trei alimente care se regăsesc zilnic în alimentația noastră. Dacă nu împreună, separat cu siguranță.
„Sarea multă, zahărul alb şi făina albă. Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toţi nutrienţii din ea? Pâinea integrală este cea sănătoasă organismului nostru.”, susține Dulcan.
În sprijinul celor spuse de profesorul Dulcan, vine și celebrul biolog și reputat cercetător în alimentație Gheorghe Mencinicopschi. Care ne detaliază răul pe care, de pildă, ni-l produc sarea sau zahărul.