Ca urmare a neregulilor descoperite in perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale, inspectorii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Vaslui au aplicat mai multe sanctiuni. In primul rand, au dat opt amenzi in valoare de 4.800 de lei, noua avertismente pentru deficiente minore si patru notificari. De asemenea, au retras de la vanzare si au dirijat catre neutralizare cinci kilograme de carne de porc, 5,58 kg de carne de pasare, 29,43 kg de preparate din carne, 37,68 kg de produse lactate, 37,40 litri de lapte, 19,12 kg de peste si 641 de oua pentru consum, in valoare de circa 2.300 de lei. Nu in ultimul rand, s-au confiscat aproximativ 400 de kg de subproduse din carne de miel.
De asemenea, pentru determinarea starii de sanatate a animalelor aduse la sacrificare in aceasta perioada, s-au verificat 15 exploatatii de animale, patru ferme de gaini ouatoare si trei ferme de vaci producatoare de lapte.
„Totodata, au fost verificate toate automatele de vanzare directa a laptelui crud si toti micii producatori care vin pe pietele din judet cu lapte, branza si oua”, ne-a declarat dr. Traian Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui.
In urma verificarilor efectuate, s-au gasit neconformitati precum: deficiente de manipulare a produselor alimentare, depozitare necorespunzatoare, cu produse alimentare nelotizate (pe sortimente si categorii de calitate), deficiente referitoare la echipamentele de protectie sanitara a personalului sau etichetare necorespunzatoare.
„Conducerea DSVSA Vaslui asigura cetatenii judetului ca aceste controale vor continua, avand drept scop protejarea sanatatii publice. Toleranta institutiei noastre pentru cei care pun in pericol sanatatea publica si, in special, sanatatea copiilor nostri este zero. Ii vom sanctiona, in modul cel mai ferm, pe cei care nu inteleg sa respecte legea si pun in pericol sanatatea cetatenilor”, a incheiat directorul executiv al DSVSA Vaslui.