Părinții unui bebeluș, din județul Cluj au fost tratați cu dispreț de un dispecer de la 112, atunci când au sunat să ceară ajutor pentru fetița lor de un an și șase luni, din cauză că urina cu sânge. Dispecerul nu a considerat situația una de urgență și i-a îndemnat pe părinți să apeleze la medicul de familie și, totodată, a ridicat tonul la aceștia, încât să nu o învețe ce are de făcut. De altfel, dispecerul a ținut și să-i corecteze gramatical pe aceștia. A fost nevoie de trei apeluri pentru ca o ambulanță să sosească la locuința părinților.
Părinții unui bebeluș, umiliți de dispecerul de la 112. Au cerut ajutor pentru copil și au fost ironizați
Părinții unui bebeluș, din județul Cluj, au fost umiliți de dispecerul de la 112, după ce au sunat să ceară ajutor pentru fetița lor, care urina cu sânge. Ei au făcut publică discuția în care dispecerul consideră că situația nu este o urgență și le-a reproșat că nu au contactat medicul de familie. De altfel, femeia care le-a răspuns a ridicat tonul încât să nu i se dea lecții despre ce are de făcut și a ținut și să-i ironizeze, printr-o observație gramaticală, informează Digi 24.
Tatăl copilului de un an și șase luni a fost cel care a sunat la Ambulanță, iar la un moment dat, dispecerul a cerut-o pe mamă să vorbească. Aceasta i-a explicat că nu a observat mai devreme problema, încât să meargă la medicul de familie. Totodată, femeia i-a explicat dispecerului că bebelușul are nevoie de o analiză de urină. Pe parcursul convorbirii, dispecerul a și atenționat-o gramatical pe mamă: ”că când.” A fost nevoie de trei apeluri ca o ambulanță să se deplaseze la fața locului.
Reacția DSU în acest caz
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a reacționat în acest caz și a precizat că atitudinea dispecerului nu a fost una profesionistă și că nu se va mai admite astfel de comportamente.
„Ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgență 112.”, potrivit sursei citate.
Redăm mai jos discuția integrală dintre părinți și dispecerul 112.
”Dispecer 112: Ambulanța
Tatăl copilului: Alo! Sărut mâna. Zigor Iosif mă numesc. Fetița urinează și când urinează plânge. Poftim?!
Dispecer 112: Medicul de familie, domnule!
Tatăl copilului: La ora asta nu am medic de familie.
Dispecer 112: Aveați până acuma… Dar dă-mi-o pe mamă, vorbesc cu… Păi vorbiți doamnă, dumneavoastră, că sunteți mamă!
Mama copilului: Am observat că când urinează, plânge.
Dispecer 112: Că când…
Mama copilului: Am schimbat-o de pampers, am șters-o și i-a curs sânge.
Dispecer 112: Aha, mno…
Mama copilului: Asta-i problema… că dacă observam mai repede, normal că mergeam la medicul de familie…
Dispecer 112: Și acum Ambulanța ce poate să vă facă, doamnă?!
Mama copilului: Să o ducem la Urgențe, să îi facă analiză de urină.
Dispecer 112: Asta nu e o urgență!
Tatăl copilului: Deci nu e o urgență…
Dispecer 112: Păi da, sunați medicul de familie, poate vă dă telefonic un tratament pentru asta, domnu’.
Tatăl copilului: Dacă fata pățește ceva, dumneavoastră răspundeți!
Dispecer 112: Eu nu răspund de ea, răspunzi dumneata și nevasta dumitale, că sunt ai voștri copiii, eu pe ai mei mi i-am crescut. Nu mă înveți tu pe mine la ce sunt obligată să trimit!”, a fost dialogul părinților cu dispecerul de la 112.