Parlamentul European a organizat ceremonia de acordare a diplomelor pentru Premiul Cetăţeanului European pentru 2022

0
81

Parlamentul European a organizat marţi seară ceremonia de acordare a diplomelor pentru Premiul Cetăţeanului European pentru 2022, printre cei 30 de laureaţi numărându-se şi organizaţia 'Salvaţi Copiii', pentru sprijinul acordat copiilor din Ucraina.

Ceremonia a fost deschisă de Dita Charanzova, vicepreşedintă a Parlamentului European şi cancelar al Premiului Cetăţeanului European. O recunoaştere specială a primit 'Promote Ukraine', un centru din Bruxelles pentru societatea civilă, advocacy şi media.

În timpul ceremoniei, un intermezzo muzical a fost asigurat de violonceliştii Oleksii Şadrin (născut la Harkov în 1993) şi Jorge Jimenez, potrivit Agerpres.

La ceremonie, organizaţia 'Salvaţi Copiii' a fost reprezentată de Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv, şi de Mihai Gafencu, preşedinte.

Încă de la începutul războiului din Ucraina, organizaţia 'Salvaţi Copiii' a livrat produse alimentare de bază, haine, încălţăminte, pături şi alte produse de asistenţă imediată şi a pus la dispoziţie consiliere şi materiale informative privind procedura de azil, mijloacele de transport, spitalele etc.

'Salvaţi Copiii' a răspuns nevoilor acute de asistenţă umanitară imediată, de informaţii şi de sprijin emoţional, atât la frontieră, cât şi în centre unde sunt adăpostiţi copii refugiaţi şi mamele lor.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.