Parlamentul European a aprobat, joi, numirea lui Philip Lane în Consiliul de administrație al Băncii Centrale Europene (BCE) și respins o moțiune de întârziere a acestei numiri și a altor două numiri, moțiune înaintată din cauza dezechilibrului de gen, transmite site-ul agenției de știri Reuters, potrivit mediafax.
El urmează să îi preia atribuțiile lui Peter Praet, economistul șef al BCE, începând cu 1 iunie.
Numirea lui Lane, considerat o persoană echilibrată și cu referințe teoretice ridicate, a fost văzută ca fiind crucială de către președintele BCE, Mario Draghi, pentru a-i asigura celui din urmă sprijinul în a continua politica sa monetară orientată spre piață.
Dar rezultatul votului de joi a fost pus sub semnul întrebării când Partidul Verzilor s-a plâns că este un trio de bărbați propuși pentru această funcție, pentru cea de președinte al Autorității Bancare Europene și un loc în Consiliul de rezoluție unic.
În cele din urmă, numirile, respectiv ale lui Lane, Jose Manuel Campa și Sebastiano Laviola, au fost aprobate cu o largă majoritate într-o sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg.
„Amânarea votului este, în opinia mea, un răspuns greșit la problema corectă. Am definit un plan de acțiune pentru a crește numărul femeilor în pozițiile de top din domeniul financiar”, a declarat Roberto Gualtieri, care a fost raportorul pentru cele trei numiri, în fața colegilor înainte de vot.
Numirea lui Lane trebuie acum formalizată de Consiliul European al șefilor de guvern ai Uniunii Europene.