Pentru ce se foloseste ceaiul din matase de porumb. Iata cum il prepari corect

0
56

Ceaiul din mătase de porumb nu este atât de popular, însă acesta este consumat din cele mai vechi timpuri şi utilizat ca remediu în diverse afecţiuni. 

Datorită antioxidanţilor, vitaminelor şi mineralelor conţinute, ceaiul din mătase de porumb poate fi adjuvant în numeroase probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiune, infecţii de tract urinar sau obezitate.

Iată care sunt posibilele efecte benefice ale consumului de ceai din mătase de porumb şi cum se prepară corect această băutură!

Ceaiul din mătase de porumb, un bun diuretic

Testele de laborator au arătat că extractul din mătase de porumb inhibă absorbţia de clor şi sodiu, ceea ce creşte rata de filtrare glomerulară. În cuvinte simple, asta înseamnă că are efect diuretic, deci urinezi mai des.

Chiar dacă efectele nu au fost încă dovedite şi în studii pe subiecţi umani, există temei ca această ipoteză să fie corectă, deoarece sodiul şi clorul reţin apa în ţesuturi.

Dacă producţia acestora este inhibată, atunci organismul va pierde mai multă apă, ajutând astfel la eliminarea balonării şi a picioarelor umflate, principalele consecinţe ale retenţiei de apă în ţesuturi.

Ceaiul din mătase de porumb ar putea regla tensiunea arterială

Un studiu realizat pe 40 de persoane a arătat că administrarea unei doze zilnice de extract din mătase de porumb pe o perioadă de 30 de zile a indicat o scădere în mod natural a tensiunii arteriale.

Trebuie reţinut însă că ceaiul de mătase din porumb nu este un înlocuitor pentru medicaţia antihipertensivă, ci doar un adjuvant, o băutură care este sigură pentru consum în cazul persoanelor care se confruntă cu această problemă.

Ceaiul din mătase de porumb, indicat în infecţiile tractului urinar

Mai multe cercetări au relevat că extractul de mătase din porumb are proprietăţi antibacteriene şi poate fi de ajutor în tratamentul infecţiilor urinare, cauzate în principal de bacteria E. coli.

De asemenea, ceaiul din mătase de porumb ar putea fi benefic în cazul infecţiilor cu stafilococul auriu sau Salmonella. Cereţi însă sfatul medicului înainte de a consuma ceai din mătase de porumb în acest scop.

Ceaiul din mătase de porumb ar putea ajuta la scăderea în greutate

Având în vedere că ceaiul din mătase de porumb este un bun diuretic, acesta poate fi indicat în curele de slăbire.

Compuşii beneficiu din această băutură ajută la eliminarea toxinelor şi a apei în exces din ţesuturi, dar poate avea un rol important şi în reglarea glicemiei şi a nivelului de insulină.

Ceaiul din mătase de porumb, benefic pentru sănătatea rinichilor

Un studiu al oamenilor de ştiinţă coreeni s-a demonstrat că ceaiul din mătase de porumb ar putea reduce riscul de dezvoltare a cancerului de prostată sau de rinichi, precum şi pe cel de infecţii ale vezicii urinare sau pietre la rinichi.

E important de menţionat însă că aceste rezultate au fost obţinute în laborator, deci nu au fost efectuate studii pe oameni, şi că ceaiul din mptase de porumb nu tratează pietrele la rinichi, ci doar reduc riscul de formare a acestora sau de agravare a afecţiunii.

Posibile reacţii adverse ale consumului de ceai din mătase de porumb

Ceaiul din mătase de porumb prezintă atât potenţiale beneficii, cât şi riscuri sau contraindicaţii.

În cazul unui consum excesiv de ceai din mătase de porumb, pot apărea reacţii adverse precum:

Scăderea nivelului de potasiu în sânge, din cauza efectului diuretic (ameţeală, crmape musculare, dureri de cap, diaree)

Bătăi neregulate ale inimii, ca urmare a carenţei de potasiu – aceasta poate fi corectată printr-o dietă bogată în alimente care conţin acest mineral

Scăderea glicemiei – persoanele care iau medicamente pentru scăderea glicemiei nu trebuie să consume acest tip de ceai fără să ceară mai întâi opinia medicului

Copiii, gravidele şi femeile care alăptează trebuie să evite ceaiul din mătase de porumb, deoarece nu există suficiente date privind siguranţa acestuia.

Cum se prepară corect ceaiul din mătase de porumb

Este foarte simplu să prepari acest tip de ceai. Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie şi modul de preparare!

Adu la fierbere 300 de mililitri de apă. Stinge focul şi adaugă în vas o mână de mătase de porumb (de preferat proaspătă). Poţi pune şi o linguriţă de ghimbir ras în apa fiartă, pentru mai multe beneficii şi un gust mai intens. Acoperă vasul cu un capac şi lasă la infuzat aproximativ 10 minute.

După expirarea timpului, strecoară ceaiul. Pentru un plus de gust, adaugă sucul de la o jumătate de lămâie sau lime şi o linguriţă de miere de albine.

Evită să pui lapte în ceai, deoarece diminuează beneficiile aduse de tanini. Poţi consuma ceaiul din mătase de porumb şi rece, cu 2-3 cuburi de gheaţă. Este răcoritor, aromat, delicios, sănătos!

sursa: csid.ro