Permis de conducere fals procurat cu 1200 de euro

0
71

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 26 mai a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 64 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, i-a fost efectuat un control amănunțit, în urma căruia au  descoperit asupra sa un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, având imprimate fotografia și datele sale de identitate. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut documentul în cauză după ce a urmat cursuri online la o școală de șoferi din Polonia, în schimbul sumei de 1200 de euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.