Persoanele cu o perspectiva politica extremista nu realizeaza atunci cand gresesc, arata un studiu

0
77

Persoanele cu perspective politice radicale, fie ca sunt de stanga sau de dreapta, au o capacitate mai redusa de-a isi da seama cand gresesc, arata un studiu. Cercetatorii din cadrul Universitatii din Londra au descoperit ca persoanele cu o perspectiva politica extrema tind sa se supraestimeze chiar si atunci cand raspund gresit la anumite intrebari.

Conform Independent, cercetatorii nu au testat cunostintele politice ale persoanelor. Ei au utilizat un joc simplu in care participantii trebuiau sa estimeze in care imagine din cele prezentate existau mai multe puncte. Studiul a avut ca scop masurarea „metacognitiei”, termenul ce defineste abilitatea unei persoane de a recunoaste atunci cand greseste, potrivit descopera.ro.

Specialistii au dorit sa stabileasca daca credintele dogmatice ale persoanelor radicaliste au la baza supraestimarea in aceste opinii specifice sau diferente mult mai generale din metacognitie. In cadrul studiului, cercetatorii au cerut persoanelor din 2 grupuri sa completeze un chestionar ce masura credintele politice si atitudinea privind perspective diferite. Din aceste chestionare au putut determina persoanele ce se aflau in extrema dreapta si in cea stanga. Participantii au fost rugati sa completeze o sarcina simpla, in care trebuiau sa se uite la doua imagini si sa decida care avea mai multe puncte pe ea.

Participantii au fost, apoi, intrebati cat de increzatori sunt de decizia lor. Cercetatorii au utilizat recompense in bani pentru a-i stimula sa-si aprecieze cu acuratete decizia. „Am descoperit ca persoanele ce au o credinta politica mai radicala prezinta o metacognitie mai slaba decat cei cu o perspectiva mai moderata”, a declarat autorul studiului si neurologul Steve Fleming.

Pentru a analiza reactia participantilor atunci cand le erau furnizate informatii ce infirmau decizia lor, cercertatorii le-au mai prezentat un set de puncte ce i-ar fi ajutat sa ia decizia corecta. Persoanele cu o perspectiva moderata si-a regandit raspunsul final, in timp ce persoanele radicale si-au mentinut decizia initiala.