Peste 1,33 milioane de numere de telefon au fost portate, în 2022 (ANCOM)

0
53

Peste 1,33 milioane de numere de telefon şi-au schimbat operatorul, nu şi utilizatorul, în 2022 în România, din acest total 84% fiind solicitate de persoanele fizice, arată datele centralizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Conform statisticii, din cele 1.336.982 de numere de telefon portate, 94% sunt de telefonie mobilă. Numărul mediu de portări a atins valoarea de 111.415, iar cele mai multe astfel de operaţiuni, de peste 140.000, au fost realizate în lunile noiembrie şi decembrie 2022, informează Agerpres.

În procesele de portare desfăşurate în 2022 au fost implicaţi 35 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă. Din totalul portărilor aferente anului trecut, 84% au fost realizate de utilizatori persoane fizice şi 16% de persoane juridice.

Pe segmentul de telefonie mobilă, anul trecut, au fost portate 1.255.962 de numere de telefon, iar RCS & RDS este furnizorul care a primit, prin portare, cele mai multe numere mobile, respectiv 754.833, fiind urmat de Vodafone (191.822), Orange (149.361), Telekom România Mobile Communications (129.732) şi Orange România Communications (30.190).

Din totalul numerelor de telefonie mobilă portate, 56% au fost cele utilizate pe bază de abonament.

În ceea ce priveşte telefonia fixă, portările au crescut cu peste 30%, în 2022, până la 81.020 de numere. Majoritatea utilizatorilor au optat pentru ofertele următorilor furnizori: RCS & RDS (26.259 numere), GTS Telecom (15.345), Vodafone (12.516), Orange (10.744) şi BT Global Europe (4.542).

Continuarea pe stiriepsurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.