Peste 40 de nave de croaziera cu turisti americani si germani, programate sa ajunga in acest an la Odesa, vor evita portul din Ucraina din cauza situatiei tensionate din zona si il vor inlocui cu Constanta, primul astfel de vapor, cu peste 1.000 de pasageri americani, urmand sa soseasca duminica.
„Nava Artania, cu 1.051 de turisti americani, va ajunge duminica la 8 dimineata in Portul Constanta si va stationa pana seara. Vine de la Varna si va pleca la Istanbul. Era programata sa ajunga la Odesa, dar din cauza situatiei tensionate din zona, armatorii si echipajul au decis sa reruteze nava si sa inlocuiasca Odesa cu Constanta”, a declarat agentiei MEDIAFAX Gheorghe Marginean, proprietarul agentiei Karpaten Turism, care va asigura serviciile pe teritoriul Romaniei pentru pasagerii americani.
El a afirmat ca in aceasta situatie mai sunt inca alte peste 40 de nave cu pasageri americani sau germani. Acestea aveau programate croaziere in Europa si unul dintre porturile in care ar fi trebuit sa stationeze era Odesa, dar din cauza conflictelor din zona destinatia a fost inlocuita cu Constanta.
„Odesa a fost scoasa deja din programul de croaziere a peste 40 de nave cu turisti americani sau germani, care au anuntat ca vor acosta in cel mai apropiat port maritim, adica la Constanta. Dintre acestea, Karpaten se va ocupa de serviciile la sol a 37 de nave, in timpul in care acestea vor stationa la Constanta. Tinand cont ca navele au in medie 1.000 de pasageri, Romania castiga 40.000 de turisti in acest context politic nefericit”, a spus Marginean.
Turistii straini au de ales, pe parcursul zilei in care nava acosteaza la Constanta, intre o excursie la Bucuresti, una in Delta, o excursie la Histria sau un tur al orasului Constanta, cu degustare de vin la Murfatlar.
Marginean estimeaza serviciile la sol pe teritoriul Romaniei la aproximativ 100 de euro de pasager, ceea ce inseamna ca cei peste 40.000 de turisti care vor ajunge la Constanta, in loc de Odesa, vor cheltui in Romania mai mult de patru milioane de euro.
Situatia din Odesa, oras ucrainian de pe tarmul Marii Negre, a devenit tensionata dupa ce grupuri separatiste proruse au proclamat miercuri instituirea „Republicii Odesa”.
„Regiunea Odesa proclama astazi Republica populara Odesa; puterea apartine exclusiv locuitorilor acestui teritoriu. In Ucraina este razboi civil, iar locuitorii trebuie sa blocheze toate intrarile in orasul Odesa incepand de la ora locala 16”, au explicat separatistii.
In afara navelor de croaziera care vor acosta pe teritoriu romanesc din cauza situatiei politice din Ucraina, Constanta face parte din traseul obisnuit al altor peste 70 de vapoare. Conducerea Companiei Nationale „Administratia Porturilor Maritime” Constanta a anuntat la finele lunii martie ca la terminalul de pasageri al Portului Constanta erau anuntate, pana la acea data 74 de escale, iar lista era in continua actualizare.
In 2013, la terminalul de croaziere al Portului Constanta au sosit 69 de nave de pasageri, cu 54.616 turisti la bord.