Petre Daea: ‘Anul acesta va fi nevoie de apa mai devreme ca in alti ani’

0
86

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, luni, că din cauza secetei, anul acesta fermierii vor avea nevoie de apă pentru irigaţii mult mai devreme decât în alţi ani, motiv pentru care urmăreşte cu atenţie punerea în funcţiune a sistemului de irigaţii pe baza programului de guvernare aprobat în Parlament, potrivit agerpres.ro.

Ministrul Agriculturii a vizitat luni şantierele de lucrări pentru reabilitarea amenajării de irigaţii Nedeia-Măceşu din judeţul Dolj.

"Pentru punerea în funcţiune a sistemului de irigaţii pe baza programului de guvernare aprobat în Parlament au fost prevăzute sume în bugetul de stat astfel încât să ajungem în 2020 la două milioane de hectare irigabile, pentru a putea face faţă condiţiilor climaterice tot mai diferite şi nepotrivite. Schimbările climaterice sunt o realitate, şi nu o ficţiune. În zona de sud a ţării sunt 400.000 ha de nisip unde este nevoie de o cultură adecvată, pentru a nu se pune solul în mişcare şi este nevoie de apă. Anul acesta va fi nevoie de apă mai devreme ca în alţi ani. Dacă în alţi ani campania de irigaţii pornea undeva pe la jumătatea lunii mai, prognoza ne indică faptul că trebuie să fim pregătiţi, astfel încât să pornim mult mai devreme, chiar din luna aprilie. Fermierii se uită la stadiul lucrărilor noastre, iar noi trebuie să le dăm speranţa că punem în funcţiune sistemul şi vor avea apă pe canal", a spus Petre Daea.

Potrivit ministrului Agriculturii, bugetul programului de reabilitare a sistemului de irigaţii este de 1,1 miliarde euro pentru investiţii principale pe proprietatea statului, iar pentru reabilitarea părţii secundare a sistemului de irigaţii sunt proiecte în derulare de 435 milioane euro din fonduri europene care se distribuire pe baza proiectelor depuse de asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

"Apa se acordă gratuit, de la sursă din Dunăre, până la staţia de punere sub presiune, până la unitatea hidraulică, apa se aduce cu aceste staţii de pompare şi repompare pe care le avem în planul naţional de irigaţii. La această oră sunt 40 de astfel de şantiere la nivel naţional şi vom deschide încă 30 anul acesta, deci vom avea în total 70. Pentru reabilitarea părţii secundare a sistemului de irigaţii sunt proiecte în derulare de 435 milioane euro din fonduri europene care se distribuire pe baza proiectelor depuse de asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii. În paralel cu executarea lucrărilor de investiţii, suntem interesaţi pentru realizarea organizaţiilor utilizatorilor de apă în aşa fel încât să folosească apa. Eu am mai spus: ducem apa gratuit, dar să nu o plimbăm degeaba pe câmp, ea trebuie folosită la plantă şi pentru asta este nevoie de organizarea sistemelor de irigaţii proprii pe baza proiectelor pe care le pot lansa prin AFIR, astfel încât să poată folosi toţi banii de la UE, pentru că e un grant de 100%", a declarat Petre Daea.

Amenajarea de irigaţii Nedeia-Măceşu poate deservi 55.384 ha, iar în anul 2018 au fost încheiate contracte pentru irigarea a 41.000 ha.