Piata neagra a tigaretelor a crescut in septembrie la 18,3%, de la 14,9% in luna iulie, reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare Novel Research.
Potrivit studiului, acesta este cea mai mare crestere a comertului ilegal cu tigarete din ultimii doi ani si se situeaza peste media ultimilor cinci ani (circa 15%).
„Din pacate, acesta este rezultatul la care s-a ajuns ca urmare a desfiintarii Autoritatii Nationale a Vamilor, in august 2013. Este cunoscut ca, in ultima luna de functionare a ANV, iulie 2013, nivelul traficului ilicit cu tigarete era de 11,8%. Atunci aveam 15 scannere functionale si aproximativ 100 de echipe mobile la nivel national, care au fost desfiintate. Actualmente, scannerele nu functioneaza la capacitate normala, nu mai avem echipe mobile, iar numarul lucratorilor vamali din vamile de frontiera este insuficient. Astazi suntem in masura sa anuntam ca Strategia Nationala de combatere a comertului ilegal cu tigarete, initiata de autoritatea vamala, se afla in stadiul final al procesului de avizare interinstitutionala si va fi lansata public spre consultare in cel mai scurt timp”, a declarat Fronea, coordonator al Autoritatii Vamale din Romania.