Un număr de 15 persoane din judeţele Suceava, Neamţ şi Iaşi au fost reţinute într-un dosar de contrabandă de ţigări în urma în urma a 85 de percheziţii efectuate, vineri, de poliţiştii din Vaslui, anunţă, sâmbătă, IGPR, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor domiciliare (69 în judeţul Suceava, opt în judeţul Neamţ, câte două în judeţele Vaslui, Iaşi şi Bacău, precum şi câte una în judeţele Constanţa şi Dâmboviţa) au fost ridicate, în vederea cercetărilor, peste 73.000 de ţigarete provenite din contrabandă.
Totodată, au fost indisponibilizaţi peste 260.000 de lei, susceptibili a proveni din derularea activităţi infracţionale.
"Din cercetările efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a reieşit că, în perioada 2019-2020, persoanele bănuite ar fi comercializat pe piaţa internă (pieţe, târguri, magazine, etc.) produse accizabile (ţigarete) provenite din activităţi de contrabandă. Introducerea ţigaretelor s-ar fi realizat prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, din afara spaţiului comunitar", precizează IGPR.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 500.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.