Politistii din Botosani au dat amenzi pentru nepurtarea mastilor in spatiile publice deschise

0
63

Mai multe persoane care nu purtau măşti de protecţie în spaţii deschise, deşi aveau această obligaţie impusă prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, au fost amendate de poliţişti în timpul unei acţiuni derulate în zonele aglomerate din municipiul Botoşani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, a declarat că acţiunile s-au desfăşurat atât în zona pieţelor din municipiul reşedinţă, cât şi în zonele pietonale Unirii, Transilvaniei şi pe bulevardul Mihai Eminescu, iar în urma acestora au fost dispuse opt sancţiuni pentru nepurtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, au fost aplicate trei sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiei de a purta mască în spaţiile publice închise, iar alte trei sancţiuni au fost aplicate unor firme care nu au respectat condiţiile referitoare la efectuarea triajului epidemiologic.

În cadrul acţiunii de sâmbătă seară, au fost legitimate peste 150 de persoane şi verificate 31 de societăţi cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate peste 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 11.500 de lei.