Prăbușirea economică a Germaniei: inflaţia, aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani

0
130

Rata inflaţiei în Germania a atins în august cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 50 de ani, depăşind precedentul record înregistrat în urmă cu doar trei luni, arată datele Oficiului federal de statistică (Destatis), transmite Reuters.

Cel mai semnificativ factor care a accelerat majorarea inflaţiei l-a reprezentat creşterea semnificativă a preţurilor energiei, în condiţiile în care războiul din Ucraina a intensificat tendinţa. În august, preţurile energiei au înregistrat un avans de 35,6% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce preţurile la alimente au urcat cu 16,6%, conform Destatis, relatează Agerpres.

După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, preţurile de consum din Germania au crescut în august cu 8,8% în ritm anual, după o încetinire neaşteptată în iulie, la 8,5%. Nivelul inflaţiei din august în cea mai mare economie europeană este în line cu estimările analiştilor.

În mai, rata inflaţiei în Germania a urcat la 8,7%, fiind pentru prima dată din iarna din 1973/1974 când preţurile de consum au atins un nivel atât de ridicat.

Continuarea pe stiripesurse.ro