Premierul britanic Theresa May sustine ca negocierile privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana se afla intr-un moment ‘crucial’

0
58

Premierul britanic Theresa May a apreciat joi că negocierile cu privire la Brexit se află într-un moment ”crucial”, cu trei zile înaintea unui summit care urmează să pecetluiască acordul retragerii şi declaraţia politică privind relaţia viitoare între UE şi Regatul Unit, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Negocierile sunt acum într-un moment crucial”, a declarat Theresa May în faţa deputaţilor britanici.

”Toate eforturile noastre trebuie să se concentreze asupra colaborării cu partenerii noştri europeni, în vederea încheierii acestui proces la termen, în interesul cetăţenilor noştri”, a îndemnat ea.

Soarta enclavei Gibraltar şi problema viitoarelor drepturi de pescuit ale europenilor în apele britanice fac parte dintre principalele probleme care mai rămân de rezolvat în vederea încheierii acestor negocieri, de o complexitate fără precedent, cu aproximativ patru luni înainte de plecarea britanică, prevăzută la 29 martie 2019.

”Suveranitatea britanică în Gibraltar va fi protejată” după Brexit, a adăugat conducătoare britanică, la o zi după o discuţie la telefon cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

Spania a ameninţat că se va opune oricărui acord asupra Brexitului, în cazul în care nu obţine să scrie negru pe alb că dispune de un drept de veto în negocierile viitoare cu privire la enclava britanică.

Şeful Executivului Gibraltarului a replicat că Madridul agită ”biciul” în negocieri.

Theresa May a abordat, de asemenea, problema sensibilă a viitorului acces al flotelor europene în apele teritoriale ale Regatului Unit.

Unele ţări, ca Franţa, insistă ca accesul pe piaţa europeană a peştelui pescuit de către britanici să fie legat de accesul europenilor în apele teritoriale britanice.

”Noi am respins orice legătură între accesul la apele noastre teritoriale şi accesul la pieţe”, a declarat ea.

”Vom negocia accesul şi cotele pe o bază anuală, aşa cum fac alte state de coastă independente”, a adăugat ea, citând Norvegia şi Islanda.

„PARTENERIAT AMBIŢIOS”

La o zi după o vizită-fulger a lui May la Bruxelles, un proiect al ”declaraţiei politice” – de 26 de pagini – pregătit de către cele două echipe de negociatori, a fost transmis joi capitalelor europene.

Acest text a fost ”convenit la nivel de negociatori şi acceptat în principiu la nivel politic, sub rezerva aprobării liderilor”, în cursul summitului european excepţional de duminică, a anunţat preşedintele Consiliului European Donald Tusk.

Documentul va fi alăturat ”tratatului retragerii” Regatului Unit din UE – de 585 de pagini -, care rupe relaţiile legate timp de peste 40 de ani de aderare a regatului şi care a făcut obiectul unui acord săptămâna trecută.

Această declaraţie politică, consultată de AFP, ”stabileşte parametrii unui partenerait ambiţios, larg, aprofundat şi flexibil” în domeniile comerţului, politicii externe, apărării şi securităţii.

Însă, spre deosebire de tratat, are numai o importanţă politică în stabilirea cadrului negocierilor, care vor putea începe doar după Brexit, programat la sfârşitul lui martie.

Cele două echipe de negociatori au conevit, de asemenea, ca perioada de tranziţie post-Brexit să poată fi prelungită cu până la doi ani după sfârşitul lui 2020, data prevăzută iniţial în tratatul retragerii.

În cursul acestei tranziţii, Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE şi să contribuie financiar în cadrul Uniunii, dar fără să participe la luarea deciziilor – spre marea nemulţumire a susţinătorilor britanici ai unei rupturi clare şi rapide.

Anunţarea acestor progrese a condus la o apreciere a lirei sterline faţă de dolar, dar a antrenat şi comentarii acerbe în cadrul majorităţii conservatoare a Theresei May.

”Acordul retragerii nu va trece niciodată de camera Comunelor”, a reacţionat deputatul conservator Mark Francois, un membru al European Research Group (ERG), un grup de deputaţi conservatori eurosceptici.

„ECHILIBRU DELICAT”

Theresa May urmează sse întoarcă sâmbătă la Bruxelles, pentru a finaliza negocierile, cu o zi înaintea summitului.

Mai multe dintre cele 27 de state europene au insistat – în culise – ca negocierile să accelereze, pentru ca ele să poată să dispună de suficient timp pentru a examina textele – altfel summitul putând fi amânat, potrivit unor diplomaţi.

”Franţa şi Germania sunt de acord: nu trebuie să existe negocieri în cursul Consiliului European (duminică), iar textele trebuie, aşadar să fie finalizate înainte”, a declarat o sursă diplomatică.

”Este un echilibru delicat de găsit”, a declarat altă sursă diplomatică.

Cei 27 nu vor să li se transmită un text ”în ultimul moment”, însă ei ”înţeleg bine că doamna May are nevoie de un pic de dramaturgie pentru a arăta că a negociat până la capăt”, a adăugat această sursă.