Premierul luxemburghez ii cere lui Boris Johnson sa actioneze

0
57

Premierul luxemburghez Xavier Bettel i-a cerut lui Boris Johnson să acţioneze şi nu să vorbească pentru a găsi o soluţie privind Brexitul, după o întâlnire cu omologul său britanic care a avut loc luni, în timp ce şeful guvernului britanic a afirmat că Uniunea Europeană este cea care trebuie "să se mişte" pentru a ajunge la un acord, relatează AFP potrivit Agerpres.

"Vine ora, încetaţi să vorbiţi, acţionaţi", a spus Bettel. Nici Comisia Europeană, nici cei 27 "nu vor accepta niciodată să fie responsabili (…) pentru bazarul în care suntem", a adăugat Bettel în cadrul unei conferinţe de presă de la Luxemburg, la care Boris Johnson nu a fost prezent.

Prim-ministrul britanic, care mai devreme a participat la un dejun de lucru cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a ajuns în huiduielile a zeci de persoane la întrevederea sa cu Xavier Bettel.

Prim-ministrul luxemburghez a confirmat că nu există "nicio propunere concretă pe masă" din partea Londrei, fapt anunţat mai devreme de Comisia Europeană.

"Nu faceţi din Uniunea Europeană un rău al istoriei", a mai spus Bettel. "Nu putem lua viitorul ostatic din motive politicianiste", a afirmat el.

El a mai indicat că o eventuală amânare a Brexitului prevăzut pentru 31 octombrie, opţiune cu care Johnson nu este de acord, nu este posibilă "decât dacă există un motiv pentru a o justifica".

Într-o declaraţie pentru televiziunea britanică Sky de la finalul reuniunii, Boris Johnson a apreciat că există "o şansă bună de acord", dar că UE trebuie "să se mişte".

Întrebat despre absenţa sa de la conferinţa de presă comună programată după întrevederea cu Xavier Bettel, liderul conservator britanic a invocat derularea în apropiere a unei manifestaţii anti-Brexit.

"Era clar că vom avea foarte mult zgomot şi cred că argumentele noastre s-ar fi pierdut", şi-a justificat el absenţa.

Boris Johnson s-a declarat convins că există "suficient timp pentru a încheia un acord de acum şi până la 17 şi 18 octombrie", dată a Consiliului European de la Bruxelles, considerat de mulţi un summit al ultimei şanse.

"Da, există o bună şansă de acord, pot să-i văd forma. Toată lumea poate vedea în mare ce poate fi făcut ", a dat el asigurări.

"Dar asta va necesita mişcare (din partea Bruxellesului) şi va trebui ca sistemul prin care UE poate controla Regatul Unit după plecarea noastră, respectiv aşa-numitul 'backstop', să dispară", a reafirmat prim-ministrul britanic.

Boris Johnson este hotărât să obţină înlăturarea clauzei de "backstop", care vizează prevenirea după Brexit a reintroducerii unei frontiere fizice între Irlanda, membră a UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Această dispoziţie prevede ca Marea Britanie să rămână cu totul într-un "teritoriu vamal unic" cu UE dacă nu este găsită o soluţie mai bună la finalul perioadei de tranziţie.

Pentru UE, această clauză de protecţie este indispensabilă în lipsa unei alternative credibile, notează AFP.