Presedintele Bancii Centrale Europene neaga o posibila ‘recesiune’ si vorbeste de un ‘impuls mai slab’

0
110

În ciuda faptului că perspectivele de creștere economică sunt tot mai mult ascunse de norii negri, Banca Centrală Europeană – BCE s-a arătat optimistă: a reiterat, joi, că va opri achizițiile de active la finele acestui an și a menținut dobânda cheia, informează agenția de presă Reuters, potrivit Mediafax.

Programul de achiziții de active al BCE, de 2,6 trilioane de euro (3 trilioane de dolari), va fi încheiat la finele acestui an, așa după au afirmat reprezentanții instituției încă din iunie. În plus, reprezentanții BCE au reinterat că, din partea a doua a anului viitor, pot schimba ciclul de politică monetară, începând o creștere a acesteia.

În timp ce a recunoscut o pierdere a impulsului de creștere economică și că există o „serie de incertitudini”, în ceea ce privește protecționismul comercial și volatilitatea piețelor, Mario Draghi, președintele BCE, a respins îngrijorările privind evoluția economiei, susținând că zona euro se reîntoarce la un ritm normal sau natural de expansiune, după un 2017 excepțional.

„Vorbim despre un impuls mai slab, nu o recesiune”, a declarat Draghi, la o conferință de presă după ce factorii de decizie au decis să susțină o declarație de apreciere pe termen lung că riscurile de creștere au fost „în general reechilibrate”, în prezent, de actualele scăderi de pe bursele internaționale.

„Este o schimbare destul de mare pentru a ne face să schimbăm scenariul de bază? Răspunsul este «Nu»”, a mai spus Draghi. Oficialul BCE a adăugat că instituția nu a avut nici măcar în vedere extinderea programului de cumpărare a obligațiunilor, care a diminuat costurile de împrumut și a reînviat creșterea economică, după criza din 2009-2010.

Concentrându-se pe inflație, mandatul principal al băncii, Draghi a dat un ton pozitiv, argumentând că recentele creșteri de salarii sunt un semn „foarte reconfortant” și că factorii de decizie au rămas încrezători că prețurile vor continua să crească.

Dar, în pofida mesajului pozitiv, oficialul BCE a evitat discuțiile despre moneda euro, comentând doar că Uniunea Monetară a Europei a rămas „fragilă”, atâta timp cât măsurile de susținere a structurilor existente nu sunt complete. „Și, când spun complete, mă refer la uniunea bancară, adică la uniunea pieței de capital”, a adăugat el.

Oficialul BCE susține că, la Consiliul guvernatorilor de joi, s-a discutat puțin despre Italia. Italianul Draghi a subliniat că BCE nu va veni în sprijinul Italiei și speră că Roma și Bruxellesul vor ajunge la un compromis. La începutul acestei săptămâni, Comisia Europeană a respins propunerea de buget a Italiei.

Cu un grad de îndatorare de 130% din PIB, Italia este a doua țară cea mai îndatorată din Uniunea Europeană, după Grecia, iar, în condițiile amenințării de a-i fi respins bugetul, este puțin probabil ca acest nivel să scadă. Eventualele probleme ale Italiei are pune o mare presiune pe moneda euro.