Autorităţile au confirmat marţi seara primul caz de coronavirus în landul Baden-Wuerttemberg, sudul Germaniei, după ce un un bărbat în vârstă de 25 de ani care a fost recent la Milano a fost testat pozitiv, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat, Ministerul Sănătăţii din land a anunţat că bărbatul, care probabil s-a infectat în timpul unei vizite în Italia, au contactat autorităţile germane după ce a avut simptome asemănătoare gripei. El va fi dus în cursul serii la un spital, unde
va fi izolat şi tratat, a adăugat ministerul.
''Persoanele care au venit în contact cu pacientul vor fi izolate la domiciliu şi starea lor de sănătate va fi verificată în fiecare zi'', a menţionat sursa citată. ''Imediat ce o persoană cu care a avut contact prezintă simptome, aceasta va fi izolată în spital'', a adăugat sursa citată.