Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat luni, despre propunerile PSD privind o schimbare a impozitării, aşa cum propune PSD, că PNL a susţinut şi continuă să susţină relevanţa cotei unice şi că trebuie să recunoaştem că în România taxarea pe muncă este foarte mare, iar atunci când vor avea elementele de echilibru între taxa pe muncă şi măsurile fiscale vor putea să le analizeze, informează NEWS.RO.
”Discuţiile acestea legate de impozitare au avut loc şi anul trecut, atunci când am decis pe prevederile din Codul Fiscal, care se aplică şi în anul 2023. Să discutăm acum despre toate aceste măsuri poate fi un subiect de analiză politică, să venim să ne discutăm în spaţiul public, când nici măcar nu au început să producă efecte măsurile deja implementate prin noul Cod fiscal mi se pare un pic riscant, ţinând cont de situaţia şi de contextul economic în care ne găsim”, a spus preşedintele PNL.
Premierul a arătat că ”PNL a susţinut şi continuă să susţină relevanţa cotei unice”.
”Chiar am discutat relevanţa acestui aspect astăzi, cu specialiştii din cadrul PNL şi a reieşit foarte clar că în acest moment, sigur, ţinem cont că lumea se schimbă, este o dinamică, sunt o serie întreagă de nevoi şi de decizii pe care trebuie să le adaptăm la toate aceste schimbări, dar cota unică încă are spaţiu de aplicabilitate ţinând cont că există încă mari diferenţe între veniturile care sunt încasate de cetăţenii din România şi cei din ţările unde cu adevărat funcţionează cota de impozitare progresivă”, a arătat el.