Duminică, 20 octombrie 2019, (Duminica a XXIII-a după Rusalii) Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica din Codăeşti, Protopopiatul Vaslui. În cadrul slujbei, Ierarhul Huşilor a hirotonit întru preot pe diaconul Dragoş Marin, noul paroh al Parohiei Codăeşti II.
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele protopop Adrian Chirvasă.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de tineri din cadrul Liceului Pedagogic din Iaşi, coordonaţi de părintele Ioan Puiu, slujitor la capela acestuia.
În omilia rostită după citirea pasajului evanghelic, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre atitudinea pe care au avut-o locuitorii cetăţii Gherghesenilor faţă de Domnul Hristos:
„Din nefericire, ei nu s-au lăsat copleşiţi de miracol, de minunea vindecării celui posedat. Erau îngrijoraţi de faptul că una dintre posiblele lor afaceri era pusă în pericol.
Evanghelia menţionează că legiunea de duhuri necurate, care îl stăpânea pe om, a cerut să intre într-o turmă de porci.
Evreii nu se ocupau cu creşterea porcilor. Pentru ei, porcii erau consideraţi nişte animale impure, necurate. Nu consumau carne de porc.
Locuitorii cetăţii erau, cu precădere, păgâni. Cetatea Gherghesenilor era una din cele zece cetăţi ale regiunii Decapole, regiune locuită aproape exclusiv de ne-evrei. Probabil că ei se ocupau cu creşterea porcilor pentru asigurarea traiului de zi cu zi.
Deducem, din atitudinea pe care au avut-o aceşti locuitori că, pentru ei, minunea în sine nu constituia un prilej de bucurie.
Prezenţa lui Hristos era un prilej de tristeţe, de incomoditate.
Din cauza legiunii de duhuri necurate care a intrat in porci, ei nu mai aveau obiectul afacerii lor”.
Preasfinţia Sa a menţionat faptul că starea de demonizare descrisă în Evanghelie nu este apanajul unei perioade de timp îndepărtate, ci are corespondent inclusiv în lumea de astăzi:
„Când vorbim despre demonizare, despre oameni îndrăciţi, ne gândim la cei care, într-adevăr, sunt posedaţi şi au comportamentul, cel puţin, ca în descrierea pe care ne-o furnizează Sfântul Evanghelist Luca.
Sunt oameni privaţi de libertatea lor. Duhul cel rău este cel care stăpâneşte asupra omului atunci când acesta este îndrăcit. Nu omul posedă ceva, ci este posedat de cineva. Nu mai are capacitatea de a-şi exercita propria libertate, de a se manifesta conform propriei voinţe.
Această formă de demonizare o putem regăsi, cu suficientă pregnanţă şi în lumea în care trăim noi.
Nouă ne convine să credem, când este vorba de astfel de situaţii atât de dramatice şi terifiante, ca cea a posedatului din Evanghelie, că ţin de un trecut foarte îndepărtat, fără nicio legătură cu prezentul.
Ne convine, din punct de vedere al confortului nostru mental, să ştim că acest eveniment, atât de dramatic, legat de acest demonizat, este unul care s-a petrecut acum 2000 de ani şi nu are legătură cu noi, cei de astăzi.
Ne înşelăm! Există şi alte feluri de demonizare, de posedare de către puterea celui rău! Mult mai rafinate, mult mai perfide şi mult mai insidioase decât posedarea descrisă în Evanghelie”.
Evanghelia descrie mai multe stadii în care omul poate să se afle sub influenţa celui rău:
„Dacă vom fi atenţi la amănuntele pe care ni le furnizează Sfântul Evanghelist Luca, vom putea, foarte uşor, să alcătuim «portretul robot» al posedatului, al celui care este sub influenţa celui rău.
Forma aceasta de demonizare este una extrem de rafinată, foarte perfidă, aproape imperceptibilă.
Nu ne dăm seama că este în mijlocul nostru, că se mişcă printre noi.
Toţi putem cădea în capcana de a ne comporta ca oameni care nu mai suntem liberi.
Pentru cei din ţinutul Gherghesenilor a prevalat economicul. Ei nu s-au bucurat că un om s-a vindecat, că a ieşit de sub tutela celui rău.
Erau îngrijoraţi că afacerea lor era pusă în pericol.
Când noi punem accent mai mult pe partea materială, pe bunăstarea economică, nu facem altceva decât să ne comportăm ca cei din ţinutul Gherghesenilor.
În momentul în care prioritar în viaţa noastră este economicul, viaţa de surplus, de bunăstare materială, atunci omul nu mai constituie o valoare. Omul capătă valoare în funcţie de bunurile pe care le posedă sau de ceea ce el consumă.
Nu vi se pare că ne regăsim în lumea de astăzi?”
Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit despre modul în care, în societatea contemporană, axată pe consum, omul îşi pierde din valoarea dată de Dumnezeu:
„Societatea de consum este o societate pentru care omul nu mai are o valoare. Este transformat într-o marfă. Din toate punctele de vedere!
Tot ceea ce ţine de om, de datele sale naturale, poate fi tranzacţionat, comercializat.
Pentru societatea de consum, omul şi tot ceea ce ţine de fiinţa sa, de calităţile lui proprii, nu constituie realităţi ce nu pot fi pervertite, schimonosite sau desfigurate.
Omul societăţii de consum pune accent pe ceea ce se produce. Cineva are valoare doar în funcţie de ceea ce produce.
Noi conferim valoare unei persoane în funcţie de ceea ce deţine din punct de vedere material sau economic.
Aceasta este o formă de posedare contemporană, nu foarte departe de cea descrisă în Evanghelie.
Dacă suntem atenţi la modul cum este descris posedatul din Evanghelie, îl vom regăsi şi în societatea de consum”.
Tototdată, Preasfinţia Sa a subliniat că întrebuinţarea greşită a bunurilor materiale îl dezumanizează pe om:
„Dumnezeu binecuvintează bunăstarea omului. Nu vrea să trăiască în sărăcie, să se zbată în privaţiuni de ordin material.
Biserica nu demonizează bunăstarea, de care trebuie să se bucure orice om în lumea aceasta.
Biserica deplânge transformarea omului în marfă.
Este groaznic când omul de lângă tine este evaluat în funcţie de ceea ce el deţine”.
Pornind de la descrierea pe care Sfântul Evanghelist Luca o face manifestărilor celui posedat de demoni, Ierarhul Huşilor a menţionat caracteristicile omului aflat sub influenţa celui rău:
„Despre demonizatul din Evanghelie ni se spune că nu avea haine, că umbla gol. Pentru cultura vremii respective, a umbla fără de haine era un semn, un indiciu foarte precis că nu eşti un om liber. Mai mult decât atât, că nu ai identitate, că îţi este furată identitatea.
A nu avea haine pe tine era sinonim cu a nu avea identitate.
Şi astăzi, de multe ori, poţi identifica un om, îţi poţi da seama din ce cultură provine, în funcţie de cum se îmbracă. Hainele îţi pot conferi o identitate.
În antichitate, a dispune de haine, a fi încălţat, însemna să fii un om liber.
Posedatul din Evanghelie era un om fără identitate.
Trăia prin morminte. Mormintele nu sunt pentru cei vii. Nu poţi, din punct de vedere logic să concepi ca cineva să locuiască în morminte. Mormântul este simbolul morţii, a tot ceea ce este mai urât şi mai groaznic.
Omul acesta trăia un fel de moarte spirituală.
Era legat în lanţuri. Cu alte cuvinte nu era liber, nu-şi putea determina el acţiunile sale.
Altcineva îi determina faptele, gândirea şi acţiunile. Era vorba de cel rău.
Mintea lui nu era întreagă. Nu avea capacitatea de a discerne între ceea ce era esenţial şi ceea ce era secundar, lipsit de importanţă”.
Manifestările omului posedat din Evanghelie se pot regăsi, în diferite stadii, şi în omul societăţii de consum:
„Credeţi că această descriere nu o găsim în omul societăţii de consum, pentru care prioritar este economicul?
Nu se potriveşte această descriere pentru cel care îndumnezeieşte bogăţiile, banii?
Pentru cel pentru care nu contează nici măcar oamenii din jurul său, fiind în stare să „calce peste cadavre” când se pune problema câştigului?
Pentru omul societăţii de consum, Dumnezeu, spiritualul, miracolul, minunea, nu mai constituie niciun fel de atracţie.
Nu mai reuşeşte să aibă identitate, nu mai este un om liber, este asfixiat din punct de vedere spiritual.
Oamenii care se identifică cu cei care pun accent şi se bucură mai mult de partea materială, de bunăstarea economică, sunt cei care, oricând, sunt în stare să îi desfiinţeze pe semenii lor.
Nu mai contează suferinţa, sufletul, libertatea sau identitatea omului de lângă ei.
Atitudinea locuitorilor din cetatea Gherghesenilor a fost una foarte ingrată, de nerecunoşinţă şi de decadenţă morală. O formă de dezumanizare crasă.
Pentru ei, porcii erau mult mai importanţi decât omul vindecat, care stătea la picioarele lui Hristos, cu mintea întreagă. Evanghelistul Luca insistă să spună că era îmbrăcat, adică şi-a recăpătat identitatea sa spirituală.
Acesta Îl roagă pe Hristos să îl lase să Îl urmeze. Domnul îi dă sfatul să propovăduiască, în cetatea sa, cât bine i-a făcut Dumnezeu, cât de minunat a lucrat în viaţa sa”.
Ierarhul Huşilor a insistat asupra valorii pe care o are fiecare om, în relaţia sa cu Dumnezeu, incomparabilă cu valoarea oricărui obiect, de care, în general ne ataşăm:
„Este foarte important să fim atenţi să nu ne transformăm!
Să nu fie mai important ceea ce noi producem, în comparaţie cu omul de lângă noi, care are o valoare inestimabilă, atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi în faţa fiecăruia dintre noi!
Este foarte trist ca obiectele pe care noi le posedăm, tot ceea ce ţine de confortul societăţii de consum, să conteze mai mult decât viaţa unui om, decât suferinţa sa, decât bucuriile şi existenţa sa.
Cred că trăim deja într-o lume în care contează mai mult toate aceste obiecte, de care ne ataşăm şi pe care le idolatrizăm.
În sine, ele sunt bune. Noi, prin modul cum ne raportăm şi cum relaţionăm cu aceste daruri ale lui Dumnezeu, le transformăm în blestem, în idoli care ne ocupă viaţa.
Omul are valoare în relaţie cu Dumnezeu”.
În final, Părintele Episcop Ignatie a atras atenţia asupra modului în care locuitorii cetăţii L-au rugat pe Hristos să plece din acel ţinut, atitudine ce denotă, atunci, ca şi acum, faptul că prezenţa lui Dumnezeu incomodează:
„Hristos nu a fost alungat de către locuitorii ţinutului Gherghesenilor. Nici nu i-a fost pusă în pericol viaţa. Este rugat să plece, aşa cum societatea de astăzi, delicat, tolerant, elegant, îi spune lui Dumnezeu: «te rog să pleci, ne incomodezi, ne deranjează prezenţa Ta»!
Nu-L exilăm pe Dumnezeu din viaţa noastră la modul brutal, ci cu eleganţă, cu bune maniere.
Îl poftim pe Dumnezeu afară din vieţile noastre, căci ne incomodează prin prezenţa Sa.
Regăsim această atitudine în societatea noastră de consum, în care omul nu mai este considerat o valoare, ci are valoare în funcţie de bunurile pe care el le posedă”.