Duminica, 3 noiembrie 2019, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat slujba de resfintire a bisericii din cimitirul Parohiei Banca Sat, Protopopiatul Barlad.
Din soborul slujitorilor au facut parte si parintele consilier eparhial Vladimir Beregoi si parintele protopop Vasile Laiu.
Raspunsurile la strana au fost date de doua coruri de copii, corul „Sfanta Filofteia”, al Parohiei Banca Sat, si corul Parohiei Poganesti, Protopopiatul Husi.
Dupa tarnosirea bisericii a urmat Sfanta Liturghie, oficiata in apropierea lacasului de cult.
In omilia rostita cu acest prilej, Parintele Episcop Ignatie a vorbit despre cele doua tipologii de oameni descrise in fragmentul evanghelic citit:
„Evanghelia de astazi ne vorbeste despre doua tipologii de oameni.
Un om care traia in desfatare, care se bucura de tot ceea ce ii oferea lumea aceasta: stralucire, haine scumpe, mancare pe masura.
Un om care nu are nicio grija, nu este stapanit de nicio forma de stres, de anxietate, de neliniste, total decuplat de tot ceea ce ne poate faramita pe noi ca existente efemere in lumea aceasta. Aceasta tipologie de om este cea care nu duce nicio grija.
A doua tipologie este a unui om sarac. Evanghelia ne spune ca avea numele Lazar care, in limba ebraica, inseamna «Dumnezeu vine in ajutorul meu».
Tipologia aceasta de om este cea care rabda, care se multumeste cu starea pe care o are. Nu carteste, nu ravneste la bogatia celui care era in palat si se desfata, nu-l jigneste, nu-l barfeste, nu-l vorbeste de rau, nu il blestema.
Acest om sarac ramane in starea de liniste launtrica, dand slava lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are”.
Ierarhul Husilor a aratat ca Mantuitorul, in aceasta pilda, nu condamna bogatia si nu slaveste saracia:
„Tematica parabolei de astazi nu este despre bogatie sau despre saracie. Este vorba despre modul cum s-au raportat unul fata de celalalt, modul lor de relationare.
Bogatul nu se duce in iad pentru ca a fost bogat. Din Evanghelie nu reiese ca bogatul nemilostiv ar fi avut un comportament dispretuitor, nedemn fata de saracul de la poarta curtii sale sau ca ar fi savarsit fapte rele care sa il faca sa mearga in iad.
Nici despre saracul Lazar nu ni se spune ca ar fi facut ceva deosebit, ci doar ca poftea si el la putina mancare. Ii era foame, o necesitate care face parte din viata noastra. In rest, nu ni se spune ca acest sarac, Lazar, avea vreo fapta buna. Deducem noi ca era rabdator si nu cartea pentru starea in care se afla.
Mesajul esential al Evangheliei de astazi este modul in care noi ne raportam unul fata de celalalt”.
Totodata, Preasfintia Sa a explicat de ce bogatului din Evanghelie nu i se aminteste numele:
„Bogatul nu are nume pentru ca, prin atasamentul lui maladiv fata de bogatie, el s-a depersonalizat.
Nu mai avea reflexele unui om, nu mai avea atitudinea persoanei care dialogheaza cu cel de langa el.
A fi persoana inseamna a fi in dialog cu cei de langa tine. Omul care se depersonalizeaza nu mai dialogheaza cu cei din jur.
Bogatul nu avea nume pentru ca era un om depersonalizat si insensibil. Numele lui era insasi bogatia.
Noi nu dam niciun nume obiectelor care ne inconjoara.
Persoana care poarta un nume se distinge prin ceva, prin modul cum iubeste, cum se comporta cu cei din jur, prin generozitate si, mai ales, prin sensiblitatea fata de cei sarmani.
Bogatul acesta nici macar nu era indiferent fata de saracul de la poarta lui. Pur si simplu, el isi traia viata ca si cum omul de la poarta sa nu exista.
A fi indiferent inseamna sa stii ca este cineva, il vezi, dar il ignori. Comportamentul bogatului nemilostiv este unul in care el nici macar nu vrea sa auda de saracul Lazar. Se comporta ca si cum nu exista la poarta lui, desi stia ca este acolo.
De unde deducem acest lucru? In momentul in care bogatul a fost dus in iad, il roaga pe Avraam, parintele credintei, sa il lase pe Lazar – ii stia numele – sa ii dea macar un strop de apa”.
In continuare, Parintele Episcop Ignatie a vorbit despre starea de saracie avuta de omul bogat, in raport cu viata vesnica:
„Bogatul, care in viata pamanteasca dispunea de toate bunurile materiale, care nu stia ce inseamna lipsa, dincolo, in locul de osanda vesnica, era atat de sarac incat nu avea nici macar un strop de apa.
El nu a adunat nimic pentru vesnicie, nicio fapta buna. Se multumea si se bucura de bogatiile materiale, bogatii care l-au incremenit in aceasta atitudine de desconsiderare, de depersonalizare.
El nu dialoga cu nimeni si nu avea nevoie de nimeni pentru ca avea propriul sau idol, bogatia.
Fiecare isi primeste, in lumea de dincolo, plata sa, in functie de starea noastra interioara.
Asa ne judeca Dumnezeu! Se uita la inima noastra, la starea noastra interioara!
Gandurile pe care le avem, simtirile pe care le avem fata de semenii nostri sunt determinante pentru viata de dincolo”.
Preasfintitul Ignatie a vorbit despre dubla masura pe care a avem atunci cand amintim de bogatie sau de lux:
„In general, cand vorbim de aceasta parabola, ne angajam in a infiera bogatia, lacomia.
Din pacate, nu suntem chiar foarte sinceri. Suntem ipocriti si ne disociem de bogatul din Evanghelie. El macar era un om consecvent cu sine insusi. Ii placeau bogatiile si recunostea ca este un om lacom.
Din pacate, noi nu avem o asemenea abordare!
Cand suntem niste falsori, traind, la nivel personal, in viata noastra privata, in lux si bogatii materiale, cinstit este sa nu ne angajam in dispute care sa infiereze lacomia, pentru ca nu putem fi credibili.
Sa nu avem un dublu standard! In public sa nu fim de acord cu lacomia, cu bogatia, dar la nivel privat, al vietii personale, noi sa traim ca niste hulpavi, ca niste oameni pentru care bunurile materiale reprezinta totul in viata.
Un asemenea comportament l-au avut comunistii. Infierau pe cel care poate, in mod cinstit reusea sa isi creeze un anumit statut, sa se bucure de anumite bunuri materiale.
Comunistii vorbeau despre saracie si o aplicau in vietile oamenilor, insa ei insisi traiau intr-o opulenta si un lux de nedescris. Vorbeau despre pacatul lacomiei care, spuneau ei, este caracteristic capitalismului, insa ei insisi traiau in lux.
Capitalismul in sine nu este lacom. Lacoma este pofta omului de a se imbogati, in chip necinstit, si de a-l nedreptati, in mod grosolan, pe semenul sau.
Sa nu cadem intr-o asemenea ispita! Sa fim oameni sinceri, consecventi! Daca la nivelul discursului public suntem impotriva lacomiei, a coruptiei, a evaziunii fiscale, aceste lucruri sa se traduca si in viata personala.
Sa nu fim ipocriti si sa abordam un discurs populist cand, de fapt, noua ne place sa traim in lux si in desfatare, iar altii sa nu aiba nici macar ce sa puna pe masa.
Dumnezeu nu ne judeca daca suntem bogati sau saraci, ci dupa cum relationam cu cei de langa noi!
Daca Dumnezeu daruieste unui om si bogatie – castigata prin cinste – il va judeca in functie de cat de bun este, cat de generos si cat de atent si sensibil este la nevoile celor saraci.
Averile castigate prin hotie si prin tot felul de tertipuri, unele mai perfide decat altele, se vor risipi”.
De asemenea, Preasfintia Sa a aratat care este modul concret prin care ne manifestam atentia si disponibilitatea fata de cei din jur:
„Pacatul capital al bogatului din Evanghelie este ca el nu a fost un om sensibil, generos, delicat. Cainii s-au dovedit a fi mult mai buni, mult mai generosi si sensibili fata de Lazar. Lingeau bubele saracului.
Sa fim foarte atenti cu cei din jurul nostru, cu cei care au nevoie de ajutor!
O vorba buna, un zambet, o privire calda, conteaza atat de mult pentru un om care este singur, amarat si parasit. Si acestea sunt fapte bune!
Nu numai sa imbraci un sarac sau sa ii dai de mancare si sa il ajuti sa nu mai traiasca lipsurile materiale ca pe o tragedie. Nu este nevoie numai de o asemenea atitudine.
Oamenii sunt saraci de dragoste, de atentie, de recunostinta, sunt saraci de bucuria pe care noi ar trebui sa le-o daruim.
Sunt atatia oameni care traiesc aceasta saracie spirituala si poate nimeni nu le intinde o mana calda, nu le daruieste un zambet sau o privire senina. Pentru ei acestea conteaza atat de mult si inseamna un imbold, curaj si determinare de a merge inainte si a nu se lasa afundati in deznadejde si in stare de deprimare.
E atat de important sa fim atenti unul fata de celalalt!”
La finalul Sfintei Liturghii, Parintele Episcop Ignatie l-a hirotesit intru iconom pe parintele paroh Danut Braharu, iar celor care s-au implicat in restaurarea locasului de cult le-a oferit, in semn de pretuire, Diplome de vrednicie.