În Duminica a II-a a Postului Mare (a Sfântului Grigorie Palama), 28 martie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Pogana, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, Ierarhul Hușilor l-a hirotonit întru preot și l-a instalat pe noul paroh al credincioșilor din Pogana.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Eduard Nicușor Irimiea și Aurelian Ciprian Tacu, și părintele protopop Vasile Lăiu.
În cuvântul de învățătură Părintele Episcop Ignatie a explicat învățătura Sfântului Grigorie Palama despre energiile necreate, despre faptul cum noi, oamenii, ne putem împărtăși de Dumnezeu, cum putem intra în relație directă cu El:
Atunci când un om zâmbește, când este părtaș unei bucurii deosebite, chipul lui se luminează, ochii lui devin strălucitori.
Ori de câte ori sufletul nostru se împărtășește de frumos și de bine, devenim luminoși.
Dacă lăsăm păcatul, viciul, patima să ne domine, chipul nostru se întunecă. Nu mai avem aceeași strălucire. Când suntem răi, decidem, de fapt, ca binele, frumosul, să nu mai aibă aceeași strălucire în noi.
Duminica a II-a din Post este dedicată unuia dintre marii sfinți ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Palama. El este numit, în slujbele Bisericii, ca «propovăduitor al harului» și «teolog al luminii dumnezeiești».
Duminica de astăzi este o prelungire firească a Duminicii Ortodoxiei. Icoana are lumina ei. Toți sfinții pe care îi vedem reprezentați, au în jurul capului un nimb de lumină, o aureolă – este lumina harului dumnezeiesc, care ne îndumnezeiește și ne face părtași comuniunii cu Dumnezeu-Treimea.
Sfântul Grigorie Palama este cel care, având în fundal Tradiția Bisericii noastre, a teologhisit un adevăr fundamental: noi ne putem împărtăși de Dumnezeu, Care este lumină.
Ne împărtășim de El prin energiile Sale dumnezeiești și ființiale. Acestea sunt deschiderea, comuniunea și dragostea pe care ne-o împărtășește Dumnezeu. Așa să înțelegem teologia energiilor necreate: Dumnezeu, Cel care ni se împărtășește, ne devine atât de propriu ființei noastre.
Dumnezeu nu este o realitate împinsă în transcendență, și Care, din când în când, mai vine și ne cercetează.
Dumnezeu este o realitate personală care ni se împărtășește. Noi înșine putem să ne bucurăm de prezența Lui, prin energiile necreate.
Când iubim pe cineva, simțim energia acelei persoane, simțim că acel om ni se dăruiește, ni se împărtășește – exceptând situațiile în care vrea să ne domine, să ne acapareze și să ne fure libertatea.
Iubirea niciodată nu asfixiază dragostea celui de lângă noi. Dimpotrivă. O pune în valoare, o amplifică.
La fel face și Dumnezeu, Cel care ne iubește. El vine înspre noi. Ni se împărtășește.
Ierarhul Hușilor a afirmat că, potrivit învățăturii noastre de credință, sintetizată de Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu este prezență de care ne putem împărtăși, iar nu o idee sau un concept abstract:
Nu putem concepe un Dumnezeu de care să ne bucurăm la distanță, prin delegație sau prin intermediari.
Prin harul Lui, Dumnezeu-Treimea însăși ni se împărtășește nouă. Devenim părtași lui Dumnezeu.
Energiile necreate izvorăsc din Ființa lui Dumnezeu, dar nu sunt Ființa Lui. Noi nu putem pătrunde cu rațiunea Ființa lui Dumnezeu.
Oricât de intimi am fi cu o persoană, nu putem pătrunde cu rațiunea, nu avem cum să o cunoaștem în totalitate, nu îl putem epuiza din punct de vedere cognitiv.
Chiar afirmăm că, oricât am sta lângă o persoană, el este o permanentă surpriză. Sunt atâtea lucruri, din sufletul aceluia, pe care nu le cunoaștem.
Dacă noi, oamenii, suntem inepuizabili în trăirile noastre și în adâncimile sufletului nostru, cu atât mai mult Dumnezeu.
Nu putem cunoaște Ființa Lui, însă putem simți prezența și lucrarea Lui în viața noastră, prin energiile necreate.
Energiile necreate sunt dragostea lui Dumnezeu manifestată înspre creație.
Sfântul Grigorie Palama ne spune că, prin harul cel dumnezeiesc, se înfăptuiește unirea cea negrăită a omului cu Dumnezeu-Treimea.
Acest har ni-l aduce în viața noastră pe însuși Dumnezeu. Domnul însuși, prin harul cel dumnezeiesc, îi cuprinde în mod deplin pe cei vrednici, pe sfinții săi, iar sfinții, prin smerenie, prin lucrarea virtuților și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, Îl pot cuprinde și ei pe Dumnezeu.
Sfântul Grigorie ne spune că Dumnezeu este prezență pe care o putem simți, este lucrare sau energie de care ne putem bucura și împărtăși, energie prin care ne putem căpăta frumusețea firii, starea de părtășie cu binele cel dumnezeiesc.
Când ne este dragă o persoană și stăm în preajma aceluia, inevitabil împrumutăm, fără prea mare efort, din modul lui de a se comporta. În mod natural, vorbim ca acela, ne comportăm la fel, gândim la fel. Este lucrarea energiei dragostei pe care o împărtășim acelei persoane, iar ea ne-o împărtășește nouă. Cu o singură condiție: să nu sufocăm.
Dumnezeu ne iubește atât de delicat și minunat încât, în prezența Lui, noi ne simțim oameni liberi. Aceasta este lucrarea tainică a dragostei.
«Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat» (I Ioan 1, 5-7)
Sfântul Grigorie Palama a accentuat una dintre trăsăturile fundamentale ale Tradiției Bisericii noastre: Dumnezeu este lumină și ni se arată în lumină.
Avem nevoie de această lumină, pentru că numai aceasta poate împrăștia întunericul patimilor și al viciilor, care întunecă și desfigurează viața noastră.
Sfântul Ioan Evanghelistul subliniază, în nenumărate locuri, că, dacă iubim lumina, să umblăm întru lumină. Să facem cele care țin de lumină. Să lăsăm deoparte cele care țin de întuneric – păcatele și patimile.
Lumina poate fi înăbușită de întuneric. Dar dacă o lăsăm să lucreze în viața noastră, lumina poate să risipească cel mai dens întuneric din existența noastră.
Un om care se lasă pătruns de energiile necreate ale lui Dumnezeu, de harul Lui, de dragostea Lui, de prezența Lui, este un om care devine, el însuși, lumină.
Sfântul Grigorie Palama folosește următoarea comparație: un fier, dacă îl punem în foc, devine incandescent și aproape că nu-l mai putem distinge de jăratec, căci are culoarea, căldura și intensitatea aceluia, și devine foarte maleabil, însă nu-și schimbă firea, rămânând tot fier.
La fel și omul care se lasă pătruns de energia lui Dumnezeu, de harul și prezența Lui, devine ca focul, el însuși lumină, rămânând om, însă împrumută cele ale lui Dumnezeu. Devine lumină, participă la lumina lui Dumnezeu.
Noi spunem despre oamenii care urăsc, care sunt răi, că sunt oameni reci la suflet. Răceala sufletului este lipsa luminii. Lumina este o sursă de căldură.
Orice om care se lasă pătruns de lumina lui Dumnezeu devine un om cald, pătruns de lumina lui Dumnezeu, devine un om cald, un om plin de foc, un om frumos la suflet.
Preasfinția Sa a explicat, prin comparație cu modul de relaționare al oamenilor, chipul în care ne putem împărtăși de energia necreată a lui Dumnezeu, cea care ne poate schimba în oameni de lumină:
Domnul nu ne-a creat numai pentru a deveni ființe morale – manierate, elegante. El ne cere ceva mai mult decât atât.
Sfântul Grigorie Palama ne învață că Dumnezeu ne cere să ne unim cu El, să Îl trăim. Dumnezeu să nu fie pentru noi o simplă idee, iar credința noastră un simplu set de cutume la care ținem și pe care să le împlinim.
Dumnezeu trebuie să fie o realitate personală, să Îi simțim prezența, să comunicăm cu El, să Îi simțim căldura, harul.
Credința să devină întâlnire cu Dumnezeu, o dorință de cunoaștere a Sa, iar nu un set de convingeri.
Când auzim vorbindu-se de o anumită persoană și ne este descrisă în termeni foarte elogioși, primul impuls pe care îl avem este să îl cunoaștem pe acel om, să beneficiem de binele pe care l-am auzit descris de cel care a întâlnit acea persoană. Căutăm, pe cât ne stă în putință, să întâlnim acel om, pentru că în sufletul nostru s-a aprins o flăcăruie a dragostei pentru persoana respectivă.
Dragostea este cea care ne împinge să cunoaștem omul, să îl avem în fața noastră, să îi simțim prezența. Numai în urma acelei întâlniri putem avea încredințarea că îl cunoaștem cu adevărat.
Nu ne limităm doar să auzim despre acel om, dar să nu dorim să îl întâlnim. Dacă persoana respectivă este descrisă în termeni deosebiți, și simțim că sufletul nostru are nevoie de acel om, impulsul natural este să dorim să îl cunoaștem.
Dumnezeu este minunat. Dumnezeu este dragostea desăvârșită. El ne iubește într-o manieră cum nimeni, niciodată, nu ne va putea iubi.
Dacă reușim să simțim această energie, acest har care lucrează în Biserică în mod deplin, impulsul nostru este să Îl cunoaștem, să ne apropiem de El, să ne împărtășim de El.
Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți să fie cei care aduc lumină în viața semenilor lor:
Dumnezeu este lumină necreată și noi putem să ne împărtășim de lumină. Împărtășindu-ne de lumină, noi înșine putem deveni lumină. Dacă devenim lumină, putem fi oameni de foc, adică oameni care să nu ne blazăm.
Opusul omului de foc este omul plictisit.
Omul de foc are energie. Găsește întotdeauna sensuri care îi dau motive de bucurie, de entuziasm.
Devenind oameni de lumină, fața acestei lumi poate fi schimbată. Putem diminua întunericul care, din păcate, în anumite situații, este ca o pânză freatică ce intră în toate firicelele ființei noastre și ne desfigurează.
Avem nevoie de oameni luminoși. Cât de mult ne bucurăm atunci când întâlnim un om care ne zâmbește, care nu este complicat.
Cât ne bucurăm atunci când întâlnim un om care are inima deschisă și are capacitatea de a converti situațiile penibile în binecuvântare, un om care oricât de jos am fi – dacă nu suntem captivi ideilor noastre – ne încurajează.
Sunt foarte multe situații în care putem deveni oameni de lumină. Un om de lumină este cel care, dacă aude ceva negativ despre cineva, nu încearcă să colporteze și să răspândească acea bârfă. Orice bârfă multiplicată nu este altceva decât întuneric pe care l-am îndesat în propriul nostru suflet.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Pogana, pe diaconul Marius Bărbieru, instalându-l, la finalul slujbei, prin oferirea Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci și a cheilor bisericii, în calitatea de paroh al credincioșilor din această comunitate.
Totodată, Preasfinția Sa a oferit Diploma de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” domnului Cristinel Spridon, primarul Comunei Pogana, pentru sprijinul acordat bisericii și comunității parohiale din Pogana.