Ce a propus ministrul Finanţelor, respectiv ca Biserica să folosească pentru problemele cu caracter social banii care ar trebui să revină statului şi de fapt îi rămân, se întâmplă deja într-un mod "profesionist, articulat", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
„Propunerea ministrului nu este una de impozitare. Este o falsă perspectivă a ceea ce dumnealui a comunicat. Ministrul s-a referit doar la o mai accentuată folosire a activităţilor filantropice şi sociale a cultelor religioase din România, pentru ameliorarea unor stări disfuncţionale din societatea românească. Ministrul a apreciat implicarea Bisericii şi a spus că Biserica face asfel de acţiuni filantropice mai bine decât statul, dar că îşi doreşte o accentuare”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Astfel, transmite Bănescu, ceea ce a propus ministrul de Finanţe se întâmplă deja.
„Ceea ce ministrul nu a apucat să adauge este faptul că ce propune domnia sa se întâmplă deja, într-un mod profesionist, foarte bine articulat. În Patriarhia Română există aproape 800 de instituţii sociale filantropice, cu rezultate foarte bune. În ultimii 10 ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit peste 150 de milioane de euro pentru acţiuni sociale, iar anul trecut a cheltuit peste 24 de milioane de euro”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
În ceea ce priveşte o întâlnire între ministrul Finanţelor şi Patriarhul Daniel, reprezentantul BOR spune că la nivel oficial încă nu s-a concretizat nimic, însă Biserica are toată deschiderea pentru o astfel de întâlnire.
Ministrul Finanţelor Publice, EugenTeodorovici, a declarat, sâmbătă, că banii pe care statul ar trebui să-i impoziteze de la Biserică ar trebui investiţi în proiecte sociale.
„Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activităţi cu caracter social pe care statul le menţionează şi anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă,", a declarat, sâmbătă, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3, în care a fost întrebat dacă mai susţine impozitarea Bisericii.