Raul Rusescu a fost adus pentru a-i face concurență lui Gnohere

0
64

FCSB a obţinut prima victorie în acest sezon al Ligii 1 Betano în faţa celor de la Poli Iaşi, 4-0. Gnohere a reuşit o "dublă", dar de acum va avea concurenţă în persoana lui Raul Rusescu, informează mediafax.

"E un jucător care a mai fost la acestă echipă, ştie ceea ce se cere de la fotbaliştii de aici. El are mare experienţă, a avut evoluţii foarte bune în perioada în care a fost la acest club. Sper să aibă aceleaşi prestaţii bune pe care le-a avut în trecut la Steaua, chiar dacă vine după o perioadă în care nu a jucat, având unele probleme în Turcia. Am mare încredere în el, îl cunosc bine fiindcă atunci când juca aici, eu eram secundul lui Costel Gâlcă.

'Ruse' poate să activeze ca număr 10 sau 9. În Turcia a jucat ca număr 9. Gnohere trebuie să înţeleagă că e concurenţă şi atunci fiecare îşi doreşte mai mult, inclusiv la antrenamente. Fiecare vrea să să arate că trebuie să joace. Consider că a demonstrat de prima dată ceea ce poate. Şi eu m-am întors mai demult la Steaua, pentru şase luni, şi am avut evoluţii bune ca şi jucător.

Dacă mai aducem încă un atacant e foarte bine. Pe Rusescu sper să-l vedem cât mai repede pe teren şi vreau să-l aduc la forma optimă fizic în scurt timp", a spus Dică la finalul partidei.