Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat luni că cele 2.500 de amendamente depuse de formaţiunea politică la Legea bugetului se pliază pe priorităţile pe care le are România, apreciind că modul în care puterea a gândit şi a creionat calendarul adoptării bugetului este o sfidare la adresa românilor.
"'Cormoranii' care conduc astăzi PSD continuă linia agresivă de decredibilizare a tuturor instituţiilor statului şi de a-i umili pe români. Aveau obligaţia din luna octombrie să vină cu bugetul în Parlament, pentru a-l dezbate în mod democratic şi a-l aşeza pe priorităţile pe care le are România. Am avut astăzi la dispoziţie doar câteva ore pentru a amenda Legea bugetului de stat şi PMP a venit cu 2.500 de amendamente la actualul buget, amendamente inspirate din promisiunile electorale ale PSD. (…) Au stat timp de o lună şi jumătate prin vacanţă şi acum şi-au adus aminte că sunt la putere şi împing pe repede înainte un buget al prăpastiei, un buget al recesiunii, care nu are nimic în comun cu realitatea, un buget întocmit pe bază de minciuni. Şi-au dat legi peste legi pentru a nu răspunde pentru mizeriile pe care le pregătesc. Este o sfidare cum nu am mai întâlnit la adresa acestei instituţii şi la adresa poporului român prin modul cum au gândit şi au creionat calendarul prin care vom adopta bugetul, care trebuia adoptat acum două – trei luni", a declarat Eugen Tomac la Parlament, conform agerpres.ro.
El spune că PMP îşi va susţine cele 2.500 de amendamente la proiectul Legii bugetului.
"Noi ne vom susţine cele 2.500 de amendamente, pentru că credem că fiecare român merită să simtă că trăieşte într-o ţară europeană. (…) Noi propunem prin amendamentele pe care le-am întocmit ca reţeaua de distribuire a gazelor să ajungă către cetăţeni. (…) Vom susţine amendamentele întocmite la PMP tocmai pentru că ele se pliază pe priorităţile pe care le are România la ora actuală şi românii aşteaptă condiţii de viaţă decente, grădiniţe, spitale, şcoli funcţionale, gaze în fiecare casă", a mai spus Tomac.
Liderul PMP susţine că în cazul în care vor fi tăiate pensiile speciale, vor fi bani pentru construirea a 1.000 de grădiniţe.
Comisiile parlamentare se reunesc, luni, pentru a dezbate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2019. Şedinţele comisiilor de specialitate vor începe la ora 15,00, pentru avizarea proiectelor. În acelaşi timp vor lucra şi comisiile pentru buget, care urmează să întocmească raportul de fond până miercuri, la ora 15,00. Tot miercuri va avea loc o şedinţă a Birourilor permanente reunite pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen. Dezbaterea proiectului de buget în plenul comun al Parlamentului va începe miercuri, de la ora 16,00, iar votul final este programat vineri.