Războiul de 100 de Ani – pretențiile dinastice ale regelui Angliei. Odată cu moartea lui Carol al IV-lea drepturile dinastice cele mai solide la tronul Franței le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea.
Alegerea regelui Angliei ca rege al Franței punea însă probleme insurmontabile pentru nobilimea și înaltul cler francez. Toate astea din prisma îndelungatei rivalități dintre cele două țări și a conflictelor recente.
S-a optat pentru un candidat francez, contele de Valois. Acesta era unchiul defunctului rege – încoronat la Reims ca Filip al VI-lea.
Alegerea a fost justificată prin invocarea, pentru prima oară, a legii salice. Aceasta excludea transmiterea drepturilor dinastice pe linie maternă. In cazul lui Eduard al III-lea, mama sa Isabela era sora ultimului rege capețian.
Războiul de 100 de Ani – pretențiile dinastice ale regelui Angliei
După câțiva ani de negocieri și tatonări nu s-a putut ajunge la un consens în privința statutului și obligațiilor regelui Angliei în calitatea sa de duce de Aquitania. Toate incercarile lui Eduard care l-a recunoscut pe Filip drept rege al Franței și i-a depus omagiul că duce al Aquitaniei, nu au ajutat cu nimic.
În acest context, Eduard părea dispus să reînvie pretențiile sale dinastice la tronul Franței, chiar dacă doar în scopul consolidării poziției sale în Aquitania – cucerirea întregului regat al Franței părând la acel moment o cauză fără sorți de izbândă.
În 1337 Filip a declarat ducatul Aquitaniei confiscat sub pretextul unor acte de rebeliune ale lui Eduard. Războiului de 100 de Ani începuse.
Războiul de 100 de Ani a fost purtat între Anglia și Franța în intervalul 1337-1453.