Rețetă delicioasă de salată de vinete după sfaturile celebrei Sanda Marin. Care sunt secretele

0
92

Vă prezentăm una dintre cele mai bune rețete de salată de vinete după instrucțiunile celebrei scriitoare Sanda Marin. Pentru cei care nu știu despre cine este vorba, Sanda Marin este pseudonimul scriitoarei Cecilia Maria Zapan, autoare a volumului Carte de bucate, una dintre cele mai larg publicate rețetare românești.

Salată de vinete după rețeta celebrei Sanda Marin

Salata de vinete este un preparat adorat de multă lume, fiind sănătos și ușor de făcut, și mai ales pentru că poate fi servit la orice oră din zi. Amintește mereu de copilărie și este un deliciu atât pentru întreaga familie, cât și pentru musafiri.

Iată cum se face o salată de vinete delicioasă după rețeta celebrei Sanda Marin. Ai nevoie de: 8 vinete medii, 160 ml ulei, preferabil de floarea soarelui, 2 cepe mici galbene sau roșii, frunze de pătrunjel pentru decor, roșii de folosit la decorarea salatei, sare și piper negru.

Mod de preparare salată de vinete

Pentru început se spală vinetele și se șterg de apă cu un prosop din bumbac, după care se pun la copt. Pentru copt puteți să folosiți fie cuptorul, fie o tablă subțire de fier pusa direct pe ochiul de la aragaz. În cazul în care folosiți cuptorul, puneți vinetele într-o tavă și lăsați-le la copt timp de o oră și 25 de minute.

Truc: înainte de a le pune la cuptor, înțepați vinetele cu o furculiță! Dacă nu faceți asta veți avea de furcă la curățarea cuptorului. Gospodinele adevărate știu acest secret!

Setați temperatura cuptorului la 150 de grade. Foarte important este ca după primele 30-35 minute, se deschideți cuptorul, să le verificați și să întoarceți vinetele pe cealaltă parte.

Trucuri pentru salata de vinete: alege vinete coapte, de mărime mijlocie, de culoare aproape neagră, lucioase și pufoase. Ca să-ți dai seama că sunt bune, strânge-le între degetul mare şi cel arătător şi vezi dacă sunt elastice. Vinetele se curăță încă fierbinți, să rămână miezul cât mai alb. Dacă sunt amare, pune-le pe un fund de lemn, mărunţeşte-le cu o lingură de lemn, presară-le cu sare şi inclina fundul, ca să se scurgă zeama iute. Pentru o saltă albă și pufoasă, pune vinetele în blender și adaugă câteva picături de lămâie.