Reading aduce un omagiu celor trei victime ale atacului terorist, cu cutitul, dintr-un parc

0
72

Locuitorii din Reading au respectat un moment de reculegere luni, la ora 9.00 GMT (12.00, ora României), în memoria victimelor atacului cu cuţitul soldat sâmbătă cu trei morţi, pe care autorităţile l-au catalogat drept un act ”terorist”, relatează Reuters, anunță news.ro.

Alte trei persoane au fost rănite în acest atac cu cuţitul, într-un parc din oraş, situat la periferia Londrei.

Un suspect în vârstă de 25 de ani a fost arestat.

Potrivit unei surse apropiate serviciilor de securitate occidentale, este vorba despre un cetăţean libian, Khairi Saadallah, o informaţie neconfirmată de către poliţie.

Între cei trei morţi se află Joe Ritchie-Bennett, un american în vârstă de 39 de ani, cu reşedinţa în Marea Britanie de 15 ani, şi James Furlong, în vârstă de 36 de ani, unul dintre prietenii săi.

Identitatea celei de a treia victime nu a fost dezvăluită.

Un martor a declarat pentru BBC că atacul a avut loc după ce un bărbat s-a năpustit asupra unui grup de opt-zece persoane şi a început să le înjunghie.

Mai multe atacuri ”teroriste” au avut loc în ultima perioadă în Marea Britanie.

Poliţişti au împuşcat mortal, la începutul lui februarie, un bărbat care a rănit trei persoane, una grav, pe o stradă comercială din sudul londrei, într-un atac cu arama albă catalogat drept ”terorist” şi de”natură islamistă” de către poliţie.