Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni ”tiranii” de faptul că sunt vinovaţi de moartea fostului preşedinte egiptean Mohammed Morsi, decedat la spital, după ce şi-a pierdut cunoştinţa într-o audiere, în cadrul unui proces la Cairo, relatează AFP, potrivit news.ro.
”Istoria nu va uita niciodată tiranii care l-au condus către moarte, punându-l în închisoare şi ameninţând să-l execute”, a declarat Erdogan, un aliat apropiat al lui Morsi, într-un discurs televizat, la Istanbul.
Erdogan i-a adus un omagiu ”martirului” Mohamed Morsi, căruia i-a fost unul dintre principalii susţinători.
”Fie ca Allah să-i acorde martirului nostru, fratelui nostru (Mohammed) Morsi, mila sa”, a spus el anterior unui grup de jurnalişti.
Pe de altă parte, emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, şi-a exprimat ”profunda tristeţe” după moartea ”subită”, luni, a fostului preşedinte egiptean, care provenea din rândul mişcării Fraţii Musulmani.
Doha era unul dintre principalii susţinători ai acestuia.
”Am primit cu o profundă tristeţe vestea morţii subite a fostului preşedinte Mohammed Morsi. Transmit condoleanţele mele fraterne familiei sale şi poporului egiptean”, a scris emirul Qatarului într-un mesaj postat pe Twitter.