Recomandarile politistilor pentru traficul rutier din Bucuresti

0
223

TRAFIC RUTIER DEVIAT SAU RESTRICŢIONAT, PARŢIAL, CA URMARE A LUCRĂRILOR LA INFRASTRUCTURA RUTIERĂ:

– Str. Doamna Ghica – Şos. Colentina – lucrări realizare pasaj rutier;
– Şos. Berceni – lucrări la noua staţie de metrou "Tudor Arghezi";
– Prelungirea Ghencea de la Str. Gârleni până la str. Braşov , lucrări de supralărgire a arterei;
– Str. Turnu Măgurele – Bd. Alexandru Obregia – Bd. Metalurgiei – realizare pasaj rutier suprateran;
– Calea Dorobanţi – lucrări la reţeaua de termoficare;
– Bulevardul Theodor Pallady (sensul de intrare în Bucureşti) – realizare pasaj suprateran.
– Şos. Pantelimon, benzile I şi II, din zona trecerii pentru pietoni aflate în proximitatea străzii Herţa, sensul de deplasare către Şos. Iancului – lucrări la reţeaua de termoficare.

Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să respecte semnificaţia indicatoarelor montate temporar în zonele menţionate.

ACCIDENTE RUTIERE
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7 accidente rutiere soldate cu o persoană decedată, o persoană rănită grav şi 8 persoane rănite uşor.

SEMAFOARE DEFECTE
– Str. Barbu Văcărescu- Şos. Fabrica de Glucoză.

RECOMANDĂRI TRAFIC

Recomandăm conducătorilor auto:
– să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfaşurarea normală a traficului rutier;
– să păstreze liber centrul intersecţiei;
– să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
– să nu claxoneze inutil;
– să circule cu prudenţă;
– să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere;
– să nu depăşească autovehicule oprite în coloană la semafor;
– să nu conducă dacă sunt obosiţi;
– să asigure o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale şi a lunetei;
– să nu circule la culoarea roşie a semaforului electric;
– să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă;
– să îşi păstreze calmul în trafic;
– să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Totodată, pietonilor le recomandăm următoarele:
– să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor "Trecere pentru pietoni", iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;
– să evite să pună conducătorii de autovehicule în situaţia de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate;
– să aştepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;
– după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora. Traversarea se poate face după plecarea lor din staţie prin locurile rezervate trecerii;
– să constituie pentru cei mici un exemplu pozitiv, respectând regulile de circulaţie.

Recomandări pentru pietoni:
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate şi semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile. În condiţiile unui carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte.