Reportaj Reuters despre vrajitoarele din Romania. Cum au ajuns ritualurile sa fie transmise live pe Facebook in intreaga lume

0
115

„Repeta dupa mine! Sa fiu impreuna cu cine vreau”, incanteaza o familie de vrajitoare din Romania intr-un apel video cu un client din India care le-a platit pe acestea pentru a-i face o vraja de dragoste. Asa incepe un reportaj realizat de agentia de presa Reuters despre vrajitoarele din Romania care folosesc internetul pentru a gasi mai multi clienti si pentru a-si mari castigurile. Femeile nu fac doar vraji pentru dragoste sau bani. Mai nou, ele s-au alaturat protestelor anticoruptie si spun ca au facut vraji impotriva politicienilor corupti, noteaza agentia britanica.

Sedinta are loc in curtea din spate a unei case de la marginea Bucurestiului, in zona Mogosoaia, si este una dintre multele astfel de sedinte pe care vrajitoarele le tin online. Familia a facut si o pagina de Facebook, pe care transmite live diverse ritualuri.

„O vrajitoare cu adevarat puternica poate rezolva problemele de la distanta”, explica o tanara vrajitoare de 20 de ani, Cassandra Buzea, scrie Reuters, citat de libertatea.ro.

„Nu telefonul sau Facebook-ul fac farmece. Ci cuvintele pe care le spunem, ritualurile pe care le facem, si este suficient sa ne privim in ochi pentru ca ritualul sa functioneze”.

Internetul le-a permis vrajitoarelor sa-si mute practicile traditionale in lumea digitala.

Vrajitoria este considerata un obicei raspandit in partea de est a Europei. Aproximativ 4.000 de vrajitoare de aici au clienti in Europa, Asia si SUA, noteaza jurnalistii.

Generatia tanara i-a convins pe cei batrani sa se foloseasca de „puterea selfie-ului”

Mihaela Minca, mama Cassandrei, care a invatat-o pe fiica sa tainele vrajitoriei, spune ca nu s-a schimbat nimic in practica magiei si in ritualuri, insa prin adaptarea la era tehnologiei e mult mai usor sa intre in contact cu clienti din alte tari.

Cassandra afirma ca generatia tanara i-a convins pe femeile mai in varsta din familie sa se foloseasca de „puterea selfie-ului”.

Femeile nu vor sa spuna cat de mult castiga, insa recunosc ca o sedinta de tarot incepe de la 50 de euro.

De la vraji pentru dragoste si bani, la politica si proteste anticoruptie

Ritualurile pe care le tin vrajitoarele din Romania vizeaza in special dragostea, sanatatea si banii. Insa mai nou femeile si-au indreptat atentia si catre politica, alaturandu-se protestelor anticoruptie.

Mihaela Minca le-a spus jurnalistilor Reuters ca a luat legatura online cu noua vrajitori si vrajitoare din Europa si SUA pentru a blestema politicienii romani pe care ii considera corupti.

In cadrul sedintei online, grupul de vrajitori a tinut un ritual impotriva „celor care nu isi fac treaba si care au intentii rele, astfel incat sa isi piarda functiile si sa se imbolnaveasca”, scrie Reuters.

Minca mai spune ca vrea sa se foloseasca de puterea internetului pentru a influenta alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Vom continua acest ritual pana pe 25 mai. Vom face un ritual puternic impotriva guvernului roman, astfel incat pe 26 mai sa facem o vraja pentru binele tarii”, afirma Minca.

Agentia de presa Reuters noteaza ca guvernul PSD a adus anul trecut o serie de modificari codurilor penale, schimbari care au fost insa puternic criticate de Comisia Europeana.