Preşedinta Republicii Moldova – stat vecin la vest cu Ucraina – a denunţat, sâmbătă, noul val de atacuri ruse asupra unor obiective ucrainene, după ce resturi de rachete au fost găsite în interiorul graniţelor de stat ale micului stat fost sovietic, anunță Rador.
"Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei are din nou un impact direct asupra Moldovei. Poliţia de frontieră moldoveană a găsit fragmente de rachete lângă satul Larga, din nordul Moldovei", a scris pe Twitter preşedinta Maia Sandu. "Condamnăm ferm intensificarea atacurilor Rusiei şi suntem alături de cei care au pierdut rude dragi în Dnipro şi în alte părţi din Ucraina. Pacea trebuie să triumfe". Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o rachetă a lovit un bloc de apartamente din oraşul central ucrainean Dnipro.
Ministerul de Interne al Moldovei a afirmat, anterior, că resturi de rachete au fost găsite în nordul ţării. Rusia nu a comentat, încă, pe marginea acestor informaţii.
Incidente similare au avut loc de alte două ori în Moldova, inclusiv în decembrie, când poliţia a găsit fragmente ale unei rachete căzute într-o regiune din nordul Moldovei, la graniţa cu Ucraina.