Reuniunea Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a fost găzduită de Universitatea din Craiova în perioada 10 – 12 noiembrie 2022

0
44

Alături de cei 64 de rectori sau persoane desemnate/împuternicite (din totalul de 73 membri CNR) au participat Ministrul Educaţiei – doamna Ligia Deca, Secretarul de Stat pentru învăţământ universitar – domnul Gigel Paraschiv, Preşedintele ARACIS – domnul Mădălin Bunoiu, Directorul General UEFISCDI – domnul Adrian Curaj, Preşedintele CNFIS – doamna Claudia Popescu, Preşedintele ANC – domnul Tiberiu Dobrescu, Preşedintele CEMU – domnul Ciprian Preda, Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater – domnul Anton Hadăr, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiilor studenţeşti (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România/ANOSR, Uniunea Studenţilor din România/USR, Uniunea Naţională a Studenţilor din România/UNSR şi Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România/FASMR). Cele 9 absenţe înregistrate au fost: Academia de Poliţie, SNSPA, Universitatea Sapienţia, Universitatea Emanuel din Oradea, Universitatea Tibiscus, Universitatea Nicolae Titulescu, Universitatea Maritima din Constanţa, Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca şi UPG Ploieşti.

În conformitate cu agenda reuniunii propusă în Biroul Permanent şi aprobată în plenul Consiliului Naţional al Rectorilor, în urma dezbaterilor şi a votului asumat individual, a fost adoptată o rezoluţie de susţinere a următoarelor 15 solicitări:

Nr. crt. Total voturi – Pentru – Împotrivă – Abţinere

1 Definirea şi susţinerea financiară a unui Program Naţional de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU) – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

2 Susţinerea reprezentării studenţilor din fiecare asociaţie reprezentativă la nivel naţional în fiecare comisie naţională a ministerului/consiliu consultativ al Ministerului Educaţiei – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

3 Creşterea fondului de burse pentru studenţi – ADOPTAT – 64 – 61 – 0 – 3

4 Creşterea subvenţiei pentru cămine-cantine – ADOPTAT – 63 – 63 – 0 – 0

5 Definirea şi susţinerea financiară a unui Program Naţional pentru Internaţionalizare Universitară "Study in Romania" (PNIU) – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

6 Susţinerea finanţării instituţionale a cercetării ştiinţifice universitare – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

7 Finanţarea accesului la literatura ştiinţifică şi de cercetare (ANELIS) – ADOPTAT. Sub rezerva aprobării CE, Ministerul Educaţiei a propus ca accesul studenţilor, cercetătorilor şi cadrelor didactice universitare la literatura ştiinţifică să se finanţeze prin PNRR/ componenta România Educată – 64 – 59 – 0 – 5

8 Finanţarea multianuală a proiectelor de cercetare, fonduri structurale şi de investiţii – ADOPTAT – 59 – 59 – 0 – 0

9 Continuarea proiectului privind asigurarea unui sistem pentru finanţarea de bază în funcţie de coeficienţi de finanţare calculaţi pornind de la costurile reale per student, pe domenii şi pe cicluri de studii – ADOPTAT – 63 – 63 – 0 – 0

10 Susţinerea înfiinţării unui Registru Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii (RUNIDAS), în scopul prevenirii fraudelor academice – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

11 Consolidarea responsabilităţii şi autonomiei universitare prin acordarea diplomei şi titlului de doctor de către universităţi, conform uzanţelor internaţionale – ADOPTAT – 64 – 62 – 1 – 1

12 Susţinerea coordonării de către universităţi a tuturor ciclurilor de învăţământ superior medical, inclusiv rezidenţiatul – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

13 Susţinerea flexibilizării procedurilor de achiziţii publice la nivelul proiectului "Hotărârii de Guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului cadru" – ADOPTAT – 63 – 63 – 0 – 0

14 Semnarea Cartei Internaţionale pentru schimbarea paradigmei de evaluare a cercetării ştiinţifice COARA (Coalition for Advancing Research Assessment) – ADOPTAT – 64 – 64 – 0 – 0

15 Pentru consolidarea autonomiei universitare, în paralel cu asumarea responsabilităţii, numărul de mandate ale rectorului este limitat şi este stabilit de către fiecare comunitate academică. Mandatele au durata de 5 ani pentru toate structurile şi funcţiile de conducere din universităţile româneşti – ADOPTAT – 64 – 60 – 1 – 3

16 Susţinerea limitării numărului de mandate pentru toate funcţiile şi structurile de conducere universitare, la nivel de lege – RESPINS – 58 – 27 – 29 – 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.