Neculai Trorfin, parintele Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ a parohiei Dobrina din Huşi, nu a mai difuzat in spatiul online slujba de duminica, acesta revenind pe reteaua de socializare cu o cuvantare . Va redam mai jos intreaga postare a parintelui :
“Azi nu am mai transmis slujba, deja mi se pare un accept al batjocurii impuse… dar un cuvant la Evanghelie putem trimite ca sa ne folosim. Omul din totdeauna a nazuit nu numai sa cunoasca ci si sa inteleaga, iar de la aceasta nu s-au abatut nici ucenicii Domnului , inclusiv cei doi rasleti pe drumul spre Emaus. Luca si Cleopa L-au cunoscut destul de bine pe Invatatorul lor, nu se indoiau de realitatea, propovaduirea si minunile Lui, dar nu erau in stare sa priceapa cum de fusese cu putinta ca El sa patimeasca si sa moara. Inainte de a ajunge la intelegerea Invierii e necesar sa descoperi sensul Crucii, dar tocmai aceasta era piatra lor de poticnire, nedumerirea si tristetea cu care se intorceau acasa si pe care nu s-au sfiit sa le impartaseasca si Calatorului ce se alaturasera, cam pe neasteptate si cam din senin, in drumul catre sat. Acesta le vorbeste ca un intelept si se pare ca nu vrea nimic altceva decat sa le talcuiasca in mod corect profetiile asupra lui Mesia , in sensul ca iconomia Sa biografica trebuie sa cuprinda neaparat suferinta si moartea, ca acestea nu erau simple accidente menite sa descumpaneasca, ci o conditie esentiala a biruintei finale. Cei doi il asculta dar nu-L recunosc. Nu e un caz de exceptie. Maria Magdalena il confundase cu gradinarul, cei unsprezece nu indraznesc sa-L intrebe cine este, desi stiau ca El este. Toma va cere evidenta probei tactile. Dar cu Luca si Cleopa se intampla altceva: nu e vorba de incapacitatea lor de a percepe Invierea, ci de faptul ca Insusi Cel inviat le tine ochii la distanta , opereaza asupra-le neputinta de a-L identifica. Asa se face ca odata ajunsi in sat ei ii ofera ospitalitatea ca unui anonim si-L primesc in casa ca pe un drumet ostenit si flamand, fara sa stie ca gestul lor intrupeaza unul din avertismentele esentiale ale Invatatorului , anume ca El insusi e prezent in fiecare act de iubire fata de nevoiasii lumii. Fireste, libertatea le-a apartinut. Ei ar fi putut atat de lesne sa se desparta de El, multumindu-I de vorba buna, cu parere de bine ca se intalnise pe drum. Dar optiunea intru omenie avea sa le aduca revelatia. Cina incepe. Oaspetele ia painea, ridica privirea catre cer, multumeste, binecuvinteaza si frange… tacere…e clipa in care solzii cad de pe ochii celor doi: ei isi recunosc Invatatorul, dar nu in chip ci in gest (de altfel El se si face nevazut). Luca si Cleopa au de acum certitudinea Invierii, stiu ca ceea ce se petrecusera cu ei nu era o joaca divina de-a v-ati ascunselea ci modalitatea prin care Dumnezeu ne implica in propria Sa descoperire, ca El primeste sa ne intre in casa, cu conditia sa tinem usa deschisa, indiferent de infatisarea sub care L-am intui. Dar mai presus de toate, ucenicii pricep ca in timp ce se intrebau pe drum, tanguindu-se, asupra Hristosului istoric, alaturi si impreuna cu ei mergea Hristosul euharistic. Aici se incheie Scripturile; evangheliile vor consemna in secundar evenimente istorice si in principal fapte semnificatmive; nu cunoasterea e importanta ci intelegerea. Putem avea goluri de informatie, aproximatii cronologice, nedumeriri exegetice, variante iconografice, dar in Emaus ni se descopera ca de aici inainte Hristos Cel rastignit si Inviat strabate istoria intru frangerea painii, actul de identitate prin care El ne devine accesibil noua, nepriceputilor, incepe era liturgica. "Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?" se intreaba cei doi dupa ce raman singuri? Asadar, in timp ce ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca, sensibilitatea lor launtrica primea imbolduri divine. Ei L-au imbiat la cina, dar nu era mai putin adevarat ca si El ii imbiase din interior, discret, printr- o inexplicabila dogoare duhovniceasca. Omului i se lasase libertatea de a alege, dar sufletul sau nu este niciodata un teren neutru. Dumnezeu merge pe aproape, totul este sa-i simti caldura. Ucenicii I-au simrit-o fara sa priceapa; acum inteleg in sfarsit, ca nu fusesera si n-au ramas singuri : au cu ei Painea, in care staruie nu numai gestul precuratelor Sale maini ci si fiinta Sa cea mai presus de chip si de cuvant. Hristos a inviat. Adevarat “ posta parintele