Rezultatele actiuni FITOS 2022

0
126

În perioada 21 aprilie – 21 mai 2022, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a iniţiat şi coordonat o acţiune națională, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

Acţiunea a avut ca scop îmbunătățirea siguranței cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.

La activitate, au participat specialiști din diferite instituții care, potrivit legii, au competență, atribuții legale și expertiză pe problematica ce a făcut obiectul acțiunii (reprezentanții oficiilor fitosanitare județene).

Astfel, polițiștii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase și specialiștii din cadrul oficiilor fitosanitare județene au verificat 4.184 de operatori economici înregistrați/autorizați, care desfășoară operațiuni cu produse de protecţie a plantelor și 1.590 de persoane fizice și juridice care efectuau operaţiuni cu acest tip de produse.

De asemenea, au fost constatate 203 fapte de natură penală, dintre care 153 de infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului, 33 de infracţiuni la O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor, 10 infracţiuni sancţionate de articolul 359 din Codul Penal, privind traficul de produse sau substanțe toxice, precum și 7 infracțiuni la alte acte normative.

Totodată, polițiștii au indisponibilizat, în vederea confiscării sau neutralizării, după caz, 275.303.565 kg. şi 9.943 de litri de substanțe și deșeuri periculoase și 11.280 kg. și 32.508 litri de produse de protecţie a plantelor cu termen de valabilitate depășit.

În plus, a fost clarificată situația juridică a depozitării necorespunzătoare a 447.130 kg. de îngrășăminte pe bază de azotat de amoniu.

Polițiștii au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 la O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului, 84 la O.G. Nr. 4/1995, privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, cu modificările și completările ulterioare și 16 la alte acte normative, în valoare totală de 436.560 de lei.

Exemple:

1. La data de 30 aprilie 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Sibiu au efectuat verificări la punctele de lucru ale unei societăți comerciale, situate în comuna Bârghiș, județul Sibiu, fiind identificate  14 tone de nitrat de amoniu, fără documente de proveniență și depozitat neconform, precum și 1.025 de litri și 180 kg. de produse de protecție a plantelor cu termen de valabilitate expirat (erbicide, fungicide, pesticide produse în anii 2013-2017), precum și îngrășământ foliar sistemic expirat.

O parte din produsele de protecție a plantelor deținute în cadrul societății erau etichetate ca fiind produse pentru a fi comercializate în Polonia, Israel și S.U.A. și nu au fost identificate documente care să ateste procurarea legală a acestora.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, urmând a fi efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”, „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase” și „contrabandă calificată.”

2.  La data de 4 mai 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Galați, în colaborare cu specialiști din cadrul Oficiului Fitosanitar Galați au efectuat un control pe linia respectării regimului produselor de protecția plantelor la punctul de lucru aparținând unei întreprinderi individuale, situat în comuna Vânători, județul Galați și au constatat că, într-un spațiu de depozitare, se află 414 litri produse pentru protecția plantelor, cu termenul de valabilitate depășit, față de care nu a fost luată măsura neutralizării.

Pentru întreaga cantitate de deșeuri periculoase s-a dispus neutralizarea și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”.

3. La data de 9 mai 2022, polițiștii din cadrul I.P.J. Călărași – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat la o societate comercială, având obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, cu punct de lucru în comuna Dor Mărunt, satul Pelinu, județul Călărași, 838 de litri și 750 kg. de produse de protecție a plantelor cu termenul de valabilitate expirat, devenite deșeuri.

Cantitatea de deșeuri a fost lăsată în custodie, în vederea neutralizării.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”.

4. La data de 18 mai 2022, polițiștii din cadrul I.P.J. Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăți comerciale situate în comuna Romos, județul Hunedoara, constatând că, în incinta punctului de lucru verificat, erau deținute și depozitate în vederea utilizării 827 de litri și 24 kg. de produse de protecția plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat și care au devenit deșeuri periculoase, pentru care reprezentanții legali ai societății nu au luat măsuri în vederea eliminării totale, printr-un operator economic autorizat în acest sens.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”, iar cantitatea de produse periculoase identificată a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și neutralizării ulterioare.