Miniştrii agriculturii din G7 au criticat sâmbătă decizia Indiei de a interzice exporturile de grâu după un recent val de căldură, spunând că aceasta "nu va face decât să exacerbeze criza" în aprovizionarea cu cereale, care este deja sub presiune din cauza războiului din Ucraina, informează AFP, relatează Agerpres.
''Dacă toată lumea începe să impună astfel de restricţii la export sau chiar să închidă pieţele, acest lucru nu va face decât să agraveze criza şi aceasta va afecta şi India şi pe fermierii săi", a declarat ministrul german al agriculturii, Cem Ozdemir, după o întâlnire cu omologii săi la Stuttgart.
''Facem apel la India să îşi asume responsabilităţile care îi revin în calitate de membru al G20", a adăugat el ca reacţie la anunţul făcut de New Delhi.
''Ne-am pronunţat împotriva restricţiilor la export şi solicităm menţinerea pieţelor deschise", a declarat Ozdemir.
India, al doilea mare producător de grâu din lume, a interzis sâmbătă exporturile, cu excepţia unei autorizări speciale din partea guvernului, sporind astfel temerile legate de aprovizionarea cu cereale la nivel mondial.
Lansată la 24 februarie, ofensiva militară rusă perturbă grav activitatea agricolă în zona rurală a Ucrainei, care, înainte de invazie, era al patrulea exportator mondial de porumb şi pe cale să devină al treilea exportator de grâu.
Din cauza blocadei din porturile ţării, aproximativ 20 de milioane de tone de cereale aşteaptă în silozuri să fie exportate, iar recolta din acest an este în pericol.
India a decis această interdicţie pentru a-şi asigura "securitatea alimentară" după o scădere a producţiei din cauza căldurii extreme şi o creştere a preţurilor ca urmare a războiului din Ucraina, care complică aprovizionarea pe piaţa mondială.