Româncă în vârstă de 40 de ani, ucisă de un rechin, în Egipt. Mai multe plaje au fost închise

0
135

Vacanța unei românce s-a dovedit a fi drumul către moarte, la propriu, asta fiindcă în timp ce se bucura de mare și de plajele din Egipt, un rechin a luat-o drept țintă. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru femeia de 40 de ani, fiind declarată a doua persoană ucisă în urma unui atac al unui rechin în Marea Roșie din Egipt. În urma tragicelor evenimente, mai multe plaje au fost închise acum!

Nu de mult s-a aflat faptul că o femeie austriacă, în vârstă de 48 de ani a fost omorâtă de un atac al unui rechin, astfel că la doar câteva ore distanță a fost descoperit și trupul neînsuflețit al unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani.

Româncă, ucisă de rechin în vacanța din Egipt

Egiptul este, alături de Grecia, Turcia și Bulgaria, o destinație favorită printre gusturile românilor, astfel că nu sunt deloc puțin cei care tranzitează această țară în perioada sezonului estival. Ei bine însă, pe cât de frumos își imagina o turistă româncă și familia ei că o să fie concediul aici, pe atât de tragic s-a terminat totul.

Potrivit primelor informații apărute, după ce o femeie austriacă a fost ucisă de atacul unui rechin pe o plajă din Marea Roșie, la scurt timp, trupul unei românce a fost găsit fără viață, constatându-se că a fost cea de a doua victima a acestuia.

Atacurile se pare că ar fi avut loc la sud de orașul Hurghada, ambele la o distanță de 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei orașului Sahl Hasheesh.

Mai multe plaje au fost închise în Egipt

Tragicul eveniment a șocat pe toată lumea și a îngrozit toți turiștii, chiar și autoritățile care au precizat într-un comunicat că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanțele atacurilor și eventualele motive științifice care au stat la baza acestora.

Mai mult decât atât, a fost emis și un ordin de suspendare a tuturor activităților în zona din jurul atacurilor, numeroase plaje fiind închise.

Ce-i drept, este o situația șocantă, care nu poate fi uitată ușor, astfel că mulți se întreabă dacă nu cumva Egiptul o să fie o țară evitaă de acum înainte, așa că un consultant în turism a venit cu o serie de răspunsuri.

"Egiptul este o destinație extrem de îngrădită de turiștii români și am ajuns să avem aproape din toate aeroporturile din orașele țării, curse charter din România către stațiuni ale Egiptului. Această situație cu atacurile rechinilor nu este o situație nouă pentru Marea Roșie. Egiptul s-a mai confruntat de-a lungul timpului, e drept, sporadic, cu astfel de situații. De fapt, la fața locului se recomandă intens turiștilor să nu se îndepărteze de zonele protejate, să nu se îndepărteze de zonele supravegheate. După cum știți, în general, hotelurile au zone de mare supravegheate și recomandate pentru scăldat. Probabil că apetitul pentru baie va fi mai scăzut, nu doar pentru turiștii români, dar nu cred că acest lucru va influența apetitul pentru vacanțele în Egipt. Mulți dintre turiști se duc pentru piscină, pentru mâncare, vizitează Piramidele, vizitează Valea Regilor, Luxorul", a spus Ciprian Enea, consultant în turism la Antena 3.