In poligonul Smardan, al Fortelor Terestre Romane, a inceput pregatirea exercitiului Saber Junction 2015, programat in luna aprilie. Saber Junction va deschide seria exercitiilor militare de amploare care sunt planificate pe teritoriul Romaniei in anul 2015. Astazi, in poligonul Smardan (judetul Galati) se afla si ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa. Acesta s-a intalnit cu militarii romani si americani participanti la faza I, denumita „Early Entry”, a exercitiului Saber Junction.
La aplicatie au ajuns, pana acum, militarii americani din Brigada 173 Aeropurtata si din Regimentul 2 Cavalerie. Alaturi de ei se afla militari romani din Brigada 282 Mecanizata. In luna aprilie, la actiunile propriu-zise ale Saber Junction 2015 din poligonul Smardan sunt asteptati peste 2000 de luptatori din Romania, SUA, Marea Britanie si Republica Moldova.