Royal Dutch Shell a anuntat ca renunta la proiectul privind exploatarea zacamantului de titei si gaze Khazar

0
70

Compania petrolieră Royal Dutch Shell a anunţat că renunţă la proiectul privind exploatarea zăcământului de ţiţei şi gaze "Khazar", situat în sectorul kazah al Mării Caspice, a transmis luni PSA, compania de stat din Kazahstan care supervizează acordul de repartizare a producţiei, relatează agenţia EFE potrivit Agerpres

"Shell a comunicat autorităţilor din Kazahstan că renunţă la proiectul de exploatare a zăcământului 'Khazar', în care deţine 55% din acţiuni", se arată într-un comunicat al PSA.

Ministerul Energiei din Kazahstan a subliniat că, în cazul în care toţi participanţii la proiect anunţă oficial că îl abandonează, statul va redeveni proprietarul zăcământului.

"Decizia partenerilor noştri se datorează rentabilităţii reduse (a proiectului) şi investiţiei de capital ridicate", a semnalat departamentul, comentând decizia Shell.

Într-un comunicat, PSA a reamintit că, în conformitate cu acordul de repartizare a producţiei, investiţiile realizate de acţionari nu sunt rambursabile.

"Până în prezent, Shell a investit în proiectul 'Khazar' circa 900 de milioane de dolari pentru lucrări seismologice şi de explorare geologică, precum şi în forarea de puţuri izolate, şi toate acestea vor reveni Republicii în mod gratuit", precizează comunicatul.