Rușii au ‘invadat’ Turcia: ‘Antalya devine rusificată!’

0
79

Ruşii au fost, anul trecut, cel mai important segment de cumpărători străini de proprietăţi imobiliare în Turcia, ceea ce susţinut cea mai fierbinte piaţă imobiliare din lume, în condiţiile în care achiziţiile lor s-au triplat comparativ cu 2021, după ce sancţiunile impuse Kremlinului de Occident i-a determinat să investească peste hotare, transmite Bloomberg, relatează agenția de presă Agerpres.

Conform datelor oficiale publicate marţi de Institutul de Statistică din Turcia, cetăţenii ruţi au cumpărat anul trecut un număr record de 16.312 locuinţe în Turcia, în creştere cu 203% comparativ cu 2021, şi aproape un sfert din totalul locuinţelor achiziţionate de cetăţenii străini în 2022.

"Antalya devine rusificată", spune Ali Kemal Gurdal, un dezvoltator imobiliar din oraşul de la Marea Mediterană. Mulţi cumpărători ruşi solicită acordarea cetăţeniei, un drept acordat celor care cumpără locuinţe cu o valoare de cel puţin 400.000 de dolari, a spus Ali Kemal Gurdal.

Acest lucru devine deja unul problematic pentru președintele Turciei, Recep Erdogan. Nu toți turcii văd cu ochi buni venirea unui număr atât de mare de ruși în țara lor. Ei se tem de efectele pe termen lung, în special în mediul socio-economic (școli, universități, cultură etc.) pe care un număr mare de ruși ar putea să-l aibă în Turcia.

Chiar şi ajustată în funcţie de evoluţia inflaţiei, Turcia a avut în trimestrul al treilea al anului trecut cea mai mare creştere a preţului locuinţelor din cele 56 de ţări analizate de firma de consultanţă imobiliară Knight Frank. Potrivit sursei citate, preţurile proprietăţilor imobiliare din Turcia au înregistrat o creştere reală de 57,6% în trimestrul al treilea, o perioadă în care Turcia s-a confruntat cu o inflaţie record.

Continuarea pe stiripesurse.ro