Bursa de metale din Londra (LME) a fost nevoită marţi să oprească tranzacţiile cu nichel şi să anuleze o parte din contracte, după ce preţurile s-au dublat marţi la peste 100.000 de dolari pe tonă, surse apropiate situaţiei atribuind creşterea acoperiri unor tranzacţii short de către unul dintre cei mai mari producători din lume, transmite Reuters.
Măsura şoc a LME a venit în timp ce sancţiunile occidentale au pus în pericol aprovizionarea cu nichel de la marele producător Rusia, marcând cea mai mare criză din ultimele decenii care a lovit bursa cu o istorie de 145 de ani.
În anii 1990, un trader incorect al Sumitomo a încercat să pună în dificultate piaţa cuprului, iar comerţul cu staniu a fost oprit timp de cinci ani în anii 1980.
”Evenimentele actuale sunt fără precedent. Suspendarea pieţei de nichel a creat o serie de probleme pentru participanţii de pe piaţă, care trebuie abordate”, a spus LME într-o notificare către membrii săi.
Pe fondul panicii pieţei declanşate de invadarea Ucrainei de către Rusia, cumpărătorii caută metalul esenţial pentru fabricarea oţelului inoxidabil şi a bateriilor pentru vehicule electrice.
Traderii au spus că unii deţinători de poziţii au avut probleme, de asemenea, să plătească apelurile de marjă.
Grupul chinez Tsingshan Holding, unul dintre cei mai importanţi producători de nichel şi oţel inoxidabil din lume, a construit o poziţie scurtă pentru nichel de anul trecut, pariind că preţurile vor scădea, au spus trei surse familiare cu problema.
Preţurile au crescut vertiginos pe măsură ce Tsingshan a cumpărat cantităţi mari de nichel pentru a reduce aceste pariuri scurte şi expunerea sa la apelurile de marjă costisitoare, au spus aceştia.
Tsingshan şi LME au refuzat să comenteze.
LME a crescut cerinţele de marjă pentru contractele cu nichel cu 12,5%, până la 2.250 dolari pe tonă şi a suspendat tranzacţionarea cu nichel în toate locaţiile pentru cel puţin restul zilei.
LME a anunţat că toate tranzacţiile vor fi anulate marţi, de la miezul nopţii până la ora 8:15 a.m, când tranzacţiile s-au oprit, şi a adăugat că are în vedere o închidere de câteva zile.
”Oamenii se vor întreba dacă aceasta este într-adevăr o piaţă funcţională… Aceasta este menită să fie o piaţă de ultimă instanţă şi oamenii nu pot obţine stocuri pe care să le livreze în funcţie de poziţii”, a declarat Colin Hamilton, director general pentru cercetarea mărfurilor la BMO Capital Markets.
De asemenea, LME a amânat livrarea fizică a contractelor în scadenţă şi a anunţat că va opri temporar publicarea preţurilor oficiale şi de închidere la nichel.