Turcia nu a fost înştiinţată oficial de Rusia cu privire la retragerea sa din acordul internaţional privind exporturile de cereale, al cărui garant este alături de ONU, a declarat sâmbătă o sursă de securitate pentru AFP, citat de Agerpres.
Acordul semnat pe 22 iulie la Istanbul, cu Rusia şi Ucraina, care a permis exportul a peste nouă milioane de tone de cereale şi produse agricole este supravegheat de un Centru Comun de Coordonare (JCC), găzduit de Istanbul.