Diana Dumitrescu este căsătorită cu Alin Boroi, iar împreună au un băiețel, pe Carol. Actrița este împlinită sufletește și fericită, însă viața ei nu a fost mereu doar lapte și miere. Pentru a ajunge aici, a fost nevoită să treacă printr-o perioadă dificilă. În urmă cu câțiva ani, Diana Dumitrescu s-a confruntat cu o suferință adâncă și ajunsese chiar pe culmile depresiei din cauza mariajului pe care îl avea cu Ducu Ion. Cei doi au decis să divorțeze în 2013, iar acum actrița și-a deschis sufletul și a vorbit despre motivele care au stat în spatele deciziei.
Diana Dumitrescu a fost căsătorită cu Ducu Ion, iar după șase ani de relație și aproape patru de mariaj, cei doi au decis să divorțeze. Din exterior, la vremea respectivă, Diana Dumitrescu părea că avea tot ce își dorește. Aceasta devenea din ce în ce mai cunoscută datorită rolurilor din telenovele, câștiga bani și avea un soț iubitor, însă ea era nefericită.
Diana Dumitrescu a vorbit, în emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV, despre motivele care au dus la divorțul din 2013 dintre ea și Ducu Ion. De asemenea, actrița și-a amintit că s-a zvonit că fostul soț a înșelat-o cu Adela Popescu, lucru total neadevărat.
„S-a scris că Ducu m-a înșelat cu Adela Popescu. Nu s-a întâmplat asta niciodată. N-a existat, nu au fost discuții între noi doi niciodată despre așa ceva', a spus Diana Dumitrescu.
De ce au divorțat Diana Dumitrescu și Ducu Ion
Diana Dumitrescu spune că intrase într-un fel de depresie, că nu se mai regăsea în viața alături de Ducu Ion. Cei doi nu mai aveau nimic în comun și erau ca doi străini care locuiau în aceeași casă.
„Relația s-a consumat, eram nefericită, eram într-un soi de depresie, nu mă regăseam atunci în viața cu el. Nu mai aveam nimic în comun, mi se părea că suntem doi străini care stăteau în aceeași casă, fiecare avea viața lui, eu ieșeam cu prietenele mele, el se ducea cu prietenii lui, seara eram doi străini. Pur si simplu eu cred că relația noastră a funcționat foarte bine atât timp cât noi doi am fost pe platourile de filmare, eram preocupați, aveam chestii în comun. În momentul în care eu nu am mai lucrat și el lucra mai puțin și am petrecut mai mult timp împreună, ne-am dat seama că a trecut timpul și nu ne cunoaștem. Eu îmi doream ceva de la viață, el își dorea altceva. Eram doi oameni care plecasem împreună la drum, dar o luasem pe drumuri separate.
Am fost foarte îndrăgostiți unul de celălalt, pur și simplu lucrurile s-au schimbat. Era și faptul că eu îmi doream să rămân însărcinată și nu puteam…Lucrurile s-au rupt între noi', a mai declarat Diana Dumitrescu.
Diana Dumitrescu, pe culmea depresiei
Diana Dumitrescu a mai mărturisit că în anul 2012, înainte de divorț, deja mergea la terapie. Aceasta a dezvăluit că simțea că ceva este în neregulă cu ea și că are nevoie de ajutor. Actrița recunoaște că nici acum nu își explică de ce era atât de nevericită pentru că avea tot ce și-ar fi putut dori.
„Nu am fost în depresie pentru că eu am făcut terapie din 2012, făceam deja terapie pentru că eu am simțit că ceva e în neregulă cu mine, nu mă regăseam. Eu mereu eram o persoană veselă, îmi plăcea să râd, să comunic. Și nu mai eram eu…Din 2012 am făcut terapie și eu nu am ajuns în depresie. Am fost pe culmea depresiei. Eu nu eram fericită. Mama m-a întrebat când i-am spus că mă gândesc să divorțez dacă el mă bate, mă înjură, mă înșală. Dacă le pui pe listă eu aveam un soț care mă iubea, aveam un job de vis, eu eram supercunoscută, făceam bani, dar nu eram fericită. Nici acum nu îmi explic', a declarat Diana Dumitrescu, potrivit libertatea.ro.