Salma Hayek Pinault este o actriță, regizoare și producătoare de film de origine mexicană și americană. Pe aceasta o cunoaștem din telenovela Teresa (1989-1990), dar și din filme celebre de la Hollywood precum: Frida (2002), Like a Boss (2020), The Hitman’s Wife’s Bodyguard (2021), House Of Gucci (2021) și alte multe titluri cinematografice.
Marți, celebra actriță a ieșit să se plimbe cele două animăluțe, un Bulldog francez și un Golden Retriever, alături de prietena sa Mía Maestro în Hampstead Heath, Londra. Aceasta a ieșit fără pic de machiaj. Ea este idolatrizată de către fanele ei și este clasată ca fiind una dintre cele mai frumoase artiste de la Hollywood, primind aprecieri constante.
Cum arată Salma Hayek fără machiaj
Salma, a fost în urmă cu trei săptămâni la Londra pentru premiile BAFTA.
Actrița în vârstă de 55 de ani a fost surprinsă tot la Londra, în Hampstead Heath. Aceasta s-a îmbrăcat în haine confortabile specifice unei plimbări relaxante. Aceasta a ales să poarte pantaloni de jogging de o nunață taupe și un hanorac alb pe care scria în limba engleză„Power Of Sound”, adică „Puterea sunetului, la care a adăugat un șal asortat pe umeri. Tot look-ul a fost bine conturat, în mod discret de niște cizme negre.
Vedeta House Of Gucci și-a aranjat părul brunet în două împletituri laterale, adăugând o bonetă de culoare bleumarin și o pereche de ochelari.
În imaginile în care a fost surprinsă are o atitudine relaxantă, savurând o cafea cu prietena ei, Mía Maestro în timp ce plimbă blănoșii familiei. Totuși este însoțită și de garda de corp. Bulldog-ul aparține fiicei ei de 14 ani, Valentina. Patrupezii au stat cuminți în portbagaj în timp ce așteptau ca Salma și Mia să își încheie întâlnirea.
Prietenia cu Mía Maestro
Actrița Mia, născută în Argentina este și ea cunoscută la nivel internațional, apărând în producții importante precum: The Twilight Saga ( 2011,2012), The Strain (serial, 2014–2017), dar și în multe altele. Cele două prietene au fost chiar colege de platou în pelicula Frida (2002) unde probabil s-au apropiat.
Mía Maestro a mers alături de ea, îmbrăcată într-o pereche de blugi albaștri închis și o haină verde-maronie la care a adăugat pantofi sport și o pălărie stil Stetson. Actrița a savurat și ea o cafea în timpul petrecut împreună. Cele două au petrecut timp de calitate și se poate vedea din imagini energia pozitivă pe care o transmit.
Pasiune pentru animale
Salma a dezvăluit anterior dragostea ei pentru animale, împărtășind faptul că a salvat, dar a și adoptat o multitudine de animale de companie, inclusiv alpaca, câini, papagali, pești, cai și multe altele.
În 2021, ea a împărtășit că i-a dăruit o bufniță soțului ei, François-Henri Pinault, ca un cadou de Ziua Îndrăgostiților, dându-i numele de Kering.