Alegerile pentru Parlamentul European vor fi o "zi a trezirii" pentru ţările din Uniunea Europeană, a declarat vicepremierul italian Matteo Salvini pentru televiziunea publică ungară, transmite vineri MTI, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Salvini, "migraţia necontrolată" nu a făcut decât să aducă "forţă de muncă ieftină pentru stăpânii de sclavi şi voturi pentru stânga". Practica din Canada, Australia şi SUA arată că migraţia controlată este singura soluţie, a subliniat vicepremierul italian în interviul difuzat joi seara târziu pe postul M1.
Salvini, care a purtat convorbiri joi la Budapesta cu premierul ungar Viktor Orban şi ministrul de interne Sandor Pinter, a insistat că Europa trebuie să fie capabilă să-şi apere frontierele, avertizând că rădăcinile creştine ale continentului sunt deja în pericol şi că "Europa se va transforma într-un califat islamic dacă nu luăm măsuri". Noua politică europeană trebuie să se axeze pe securitate, muncă, familie, tradiţii creştine şi protecţia mediului, a adăugat Salvini.
Vicepremierul italian a menţionat că, de când guvernul său a întărit paza graniţelor maritime ale Italiei, intrările ilegale în ţară pe această cale au scăzut cu 93%, iar numărul de dispăruţi şi morţi s-a redus la jumătate.
De când Salvini a interzis acostarea pe ţărmurile Italiei a navelor care transportă migranţi, aceştia renunţă să mai plece şi astfel numărul migranţilor înecaţi pe mare a scăzut dramatic, a explicat la rândul său premierul ungar, într-un interviu acordat vineri postului public de radio Kossuth.
Matteo Salvini "a bătut ultimul cui în sicriul politicienilor pro-migraţie" şi a reuşit să oprească migraţia pe mare, în timp ce Ungaria a oprit-o pe cea pe uscat, a spus Viktor Orban.
Salvini a demonstrat că politicienii pro-migraţie "mint" când spun că migraţia este imposibil de oprit, a conchis Orban.